Camera Deputaţilor a adoptat în plenul de marţi moţiunea simplă la adresa ministrului Dezvoltării Ion Ştefan. Este a şasea moţiune simplă adoptată de către Parlament împotriva miniştrilor din Cabinetul Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Moţiunea simplă intitulată „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte” a fost adoptată cu 168 de voturi „pentru”, 81 voturi „împotrivă”, 50 de abţineri.

Potrivit procedurilor, moţiunea simplă nu atrage după sine demiterea automată a ministrului în cauză. Un ministru poate fi revocat din funcţie de către preşedintele României, la propunerea premierului, sau îşi poate prezenta demisia din proprie iniţiativă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La dezbaterea moţiunii simple a plenului Camerei Deputaţilor din 7 iulie, Ion Ştefan a afirmat că, de când a preluat Ministerul Dezvoltării social-democraţii sunt „scoşi din minţi” că nu mai pot fura. El a adăugat că, de când este la conducerea instituţiei s-a asigurat ca investiţiile de modernizare a României să fie realizate corect, inclusiv în perioada stării de urgenţă. 

În replică, deputatul PSD Simona Bucura-Oprescu i-a transmis lui Ion Ştefan, la dezbaterile din plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, că i s-ar potrivi şi porecla „ministru închipuit”, pe lângă cea de „Grindă”, deoarece este o doar o întruchipare a poveştii „Hainele cele noi ale împăratului”.

Până acum, au fost adoptate în total şase moţiuni simple împotriva miniştrilor Ion Ştefan, Florin Cîţu, Adrian Oros, Monica Anisie, Marcel Vela şi Violeta Alexandru. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.