Călin Dobra, cel care asigura interimatul la conducerea organizatiei Timis a PSD, după plecarea lui Sorin Grindeanu în funcţia de premier, în decembrie 2016, a fost ales preşedinte al PSD Timiş. În funcţia de preşedinte executiv a fost ales deputatul Alfred Simonis, care acum este şi liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.
Conferinţa judeţeană a PSD Timiş s-a întrunit, vineri, pentru a alege noul Birou Politic al PSD Timiş, dar şi preşedintele, respectiv preşedintele executiv.
Deoarece nu au avut contracandidaţi, atât Călin Dobra, cât şi Alfred Simonis au fost aleşi prin vot deschis în funcţiile de preşedinte, respectiv preşedinte executiv. Membrii PSD Timiş au ales, pe buletine de vot, cei 17 vicepreşedinţi. Pentru funcţiile de vicepreşedinţi au fost depuse 26 de candidaturi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Sunt convins că de astăzi vom demara în ritm alert intrarea în febra alegerilor europarlamentare. Au fost 15 intervenţii din partea membrilor de partid care sunt ferm convins că vor fi pentru noi puncte de reper pentru alegerile viitoare”, a declarat Călin Dobra, preşedintele ales al PSD Timiş, care mai ocupă şi funcţia administrativă de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Despre viitoarele alegeri europarlamentare a vorbit şi Simonis.
"Mulţumesc colegilor pentru votul acordat. Intrăm în linie dreaptă după o perioadă de interimat şi uşoare convulsii în rândul organizaţiei, intrăm în linie dreaptă pentru alegerile europarlamentare, sperăm să obţinem un loc eligibil pe lista de candidaţi”, a declarat Alfred Simonis, noul preşedinte executiv al PSD Timiş.
Social-democraţii au semnat şi o rezoluţie pentru susţinerea deputatului Bianca Gavriliţă pentru un loc eligibil pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare şi a consilierului local Luminiţa Ţundrea pentru un loc neeligibil.
Dobra a mai spus că în prima şedinţă a Biroului Judeţean ales se va discuta problema preşedintelui PSD Variaş, care este şi primarul acestei localităţi, Nicolae Birău. Acesta, deşi membru PSD, conduce organizaţia locală a partidului Pro România.
La Conferinţa de alegeri a PSD Timiş a participat şi fostul lider al acestei formaţiuni, Titu Bojin, care acum este preşedintele UNPR Timiş. Acesta a declarat la tribună că a adus cu el şi o cerere de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PSD Timiş, deoarece el se consideră PSD-ist.
"Vreau să fac o mică glumă. Am aici cererea de înscriere la candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD Timiş să o vadă domnul preşedinte şi să poată să-mi spună dacă în următorul an pot să mă întorc în PSD, după ce am fost împins un pic pe tobogan. (…) Vrea cineva sau nu, în suflet tot PSD-ist sunt, dar îmi voi face datoria anul viitor în funcţie de unde voi fi pe liste. Vom reuşi împreună să ducem mai departe guvernarea şi să se facă şi lucruri bune. Vă urez succes dumneavoastră şi întregii echipe, am să iau cererea cu mine. Vă doresc succes, domnule Dobra, sunt convins că veţi fi ales şi că veţi avea tactul să scoateţi acele rezultate pe care vi le doriţi, ni le dorim toţi, inclusiv eu, chiar dacă în sufeltul unora se cuibăreşte câte un nor şi spun: ce mai vrea Bojin?. Eu vreau binele PSD. Voi rămâne PSD-ist, chiar dacă sunt UNPR-ist cu acte în regulă”, a declarat Bojin.
Titu Bojin a fost exclus din PSD în 2016, înaintea alegerilor locale, apoi a candidat pe listele UNPR pentru un post de consilier judeţean pe care l-a şi obţinut. Bojin a mai fost şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş în mandatul trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.