Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, critică planul Guvernului de a transforma Institutul Cantacuzino în unitate militară, dar şi anunţul privind folosirea unor fonduri europene pentru dotarea lui, afirmând că aceste idei denotă "habarnism periculos" şi demonstrează proasta administrare a Executivului.
"Declaraţiile premierului despre descoperirea de fonduri europene “nesperate” pentru finanţarea activităţii Institutului Cantacuzino sunt de un habarnism periculos. Cum trist şi dramatic este şi planul “managerial” guvernamental de transformare a Institutului în cazarmă. Faptul că pe nimeni nu mai miră nimic şi nicio nenorocire a Guvernului nu mai atrage atenţia, este pentru că guvernarea Dragnea a banalizat incompetenţa şi haosul. Institutul avea nevoie de un manager decent care să obţină autorizaţiile pe care le-a pierdut şi care să nu descopere fondurile europene în septembrie 2017, aşa cum le-a descoperit premierul Tudose", spune Buşoi, potrivit unui comunicat de presă.
El spune că, dacă Guvernul poate accesa fonduri europene şi poate fi astfel reluată producţia de vaccinuri, nu ar mai fi nevoie de "militarizarea" Institutului, această contradicţie fiind "o mostră de umor involuntar" din partea lui Mihai Tudose.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nenorocile pe care Guvernul PSD le face în economie surclasează lejer prostiile pe care Executivul le produce aproape în orice alt domeniu şi din acest motiv, „rezolvarea” Institutului Cantacuzino a ajuns să nu reprezinte mai mult decât una din seria de rele, care nu mai surprinde pe nimeni. Cu toate acestea trebuie spus, că militarizarea unei instituţii este o soluţie radicală şi exagerată şi nu garantează deloc nici eficienţa, nici transparenţa", adaugă liberalul.
Premierul Mihai Tudose a anunţat, joi, că a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre situaţia Institutului Cantacuzino şi există o soluţie de finanţare în valoare de 100 de milioane euro pentru dotarea lui din fonduri europene.
Tudose a precizat că soluţia transformării în unitate militară rămâne valabilă, însă există şi o "soluţie de finanţare, de 100 de mil. euro din fonduri europene pentru utilarea la nivel de vârf a acestui institut".
Ministrul interimar al Apărării, Marcel Ciolacu, a afirmat că a discutat cu ministrul Sănătăţii pentru a elabora un act normativ în acest sens, care va fi prezentat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.