Ministrul Sebastian Burduja a declarat, vineri, despre păstrarea funcţiei de ministru al Cercetării în noul Executiv, că este mai mult decât bucuros să continue proiectele, să le ducă la următorul nivel. ”Mă voi pune la dispoziţia premierului, preşedintelui partidului şi PNL”, a mai arătat Burduja. El a precizat că nu a văzut să se pună problema în spaţiul public spargerii acestui minister. Ar fi o greşeală, a completat el.
Despre varianta ca cercetarea să redevină cu Departament, în cadrul noului Guvern, Burduja a spus că pe parcursul acestui mandate el şi echipa sa au oferit suficiente argumente pentru păstrarea acestui minister aşa cum este el gândit.
”Există suficiente argumente, complementarităţi între cercetare, inovare, digitalizare, comunicaţii şi restul domeniilor. Asta este poziţia mea şi o voi susţine, nu am văzut să se pună problema în spaţiul public spargerii acestui minister. Ar fi o greşeală”, a mai arătat Burduja.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.