Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fără ca Poliţia să intervină în timp util. El consideră că furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională, adăugând că trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri.
Sebastian Burduja a postat pe pagina sa de Facebook o opinie personală despre furtul comis la muzeul din Olanda.
”Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională! Extremiştii toxici încearcă să confişte tema pe linia unui atac politic intern. Aici este însă vorba de modul în care un alt stat nu a asigurat protecţia obiectelor nepreţuite, iar muzeul gazdă nu a respectat contractul. Din nou, soluţia nu este să ne izolăm în faţa lumii, este un lucru bun că ne promovăm istoria şi valorile ca parte a patrimoniului universal pentru că toţi trebuie să cunoască măreţia acestui popor. Aşa cum este bine să primim în muzeele şi spaţiile de expoziţie din ţara noastră lucruri de valoare din întreaga lume”, a afirmat Burduja.
El s-a întrebat cum a fost posibil ca într-un muzeu dintr-o ţară europeană să aibă loc un asemenea jaf.
”Totodată, sunt obligat să mă întreb, ca cetăţean al României: cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în anul 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană, conform contractului, şi fără ca poliţia să intervină în timp util? În România, dacă se întâmplă aşa ceva, eram subiect de scandal pentru toată presa internaţională. Dar eu sunt convins că în România aşa ceva nu s-ar putea întâmpla! Forţele noastre de ordine ar fi fost la faţa locului în maximum 15 minute, în Olanda abia după jumătate de oră a fost alertată poliţia. Mai mult, în România nu umblă nimeni cu explozibil pe străzi”, a mai declarat Burduja.
El susţine că ancheta în acest caz trebuia să înceapă din online.
”Ca fost ministru responsabil de securitatea cibernetică, ştiu că ancheta trebuie să înceapă din online. Pe dark web, astfel de artefacte furate sunt tranzacţionate rapid. Experţii noştri în securitate cibernetică trebuie să se mobilizeze şi să-i găsească pe aceşti netrebnici, care trebuie să înfunde puşcăria mulţi ani de acum înainte! Este un act de patriotism şi solidaritate naţională ca cei mai buni specialişti în securitate cibernetică pe care România îi are să colaboreze acum cu instituţiile noastre!”, a mai precizat Burduja.
El consideră că trebuie aflat dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri.
”Mai mult, trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri. Trebuie să aflăm adevărul şi să-i pedepsim pe făptaşi. România este puternică şi solidară. Aceste lucruri trebuie să ne unească, nu să ne dezbine şi mai mult. Multe întrebări, puţine răspunsuri. Timpul este esenţial acum, iar cei care au greşit trebuie traşi la răspundere urgent”, a mai afirmat Sebastian Burduja.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.