Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, consideră că protestul celor de la Finanţe este îndreptăţit din punct de vedere al salarizării, pentru că sunt cu grilele de salarizare rămase în urmă. El a mai anunţat că proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscal-bugetare nu îi afectează pe cei cu venituri mici.
Marcel Boloş a fost întrebat, vineri, de unde s-ar lua banii pentru majorările salarile promise celor din Finanţe.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Acum impactul nu este atât de mare încât să pună în dificultate bugetul de stat, pe de o parte. Pe de altă parte, este îndreptăţit tot ceea ce dumnealor acum au ca şi forme de revendicare din punct de vedere al salarizării, pentru că sunt cu grilele de salarizare rămase în urmă şi sunt instituţia cea mai importantă a României”, a explicat ministrul Finanţelor.
El a mai fost întrebat ce va face dacă protestele se vor extinde în toată ţara.
“Eu mi-am luat nişte angajamente şi cred că lumea ar trebui să aibă răbdare ca să le putem duce aceste angajamente convenite ieri la bun sfârşit. Eu am venit în urmă cu o lună şi jumătate şi am preluat conducerea acestui minister. Nu pot să le rezolv peste noapte şi nu cred că există astfel de pretenţii pentru a fi rezolvate peste noapte. Eu îndemn la calm şi să avem puţină răbdare până când găsesc soluţionare la problemele şi revendicările dumnealor”, a transmis Marcel Boloş.
Ministrul Finanţelor a mai fost întrebat dacă toţi bugetarii îşi vor primi astăzi banii.
“16.300 de plăţi se vor face în cursul zilei de astăzi. Peste cinci miliarde de lei vor fi plăţile în cursul zilei de astăzi”, a mai declarat Boloş.
Întrebat dacă are informaţii că s-ar putea închide Vama, aşa cum au ameninţat sindicaliştii, Marcel Boloş a răspuns: “Nu am astfel de informaţii. Nu cred că ar fi un lucru bun pentru ţară şi nu cred că trebuie să ajungem la astfel de situaţii, în condiţiile în care am avut înţelegerea din cursul zilei de ieri şi am promis că peste o lună ne întâlnim din nou pentru a face o evaluare a acestor revendicări”.
Marcel Boloş a explicat că proiectul de ordonanţă privind măsurile fiscal-bugetare nu îi afectează pe cei cu venituri mici.
“Proiectul de ordonanţă, în niciun fel nu afectează pe cei cu venituri mici. Funcţiile de execuţie, nu s-a discutat ca cineva să fie dat afară, ca cineva să dea concurs pentru ocuparea unui post de execuţie. Şefii de birouri care se vor desfiinţa vor avea ofertă pentru funcţii publice de execuţie şi după aceea se vor reduce posturile vacante. Asta este acum, dar decizia este la nivelul coaliţiei de guvernare. Noi suntem integratorii ai acestor măsuri şi lucrurile se pot schimba până la momentul la care va fi aprobată ordonanţa şi, desigur, în prealabil, discuţia cu Comisia Europeană. (…) Această plafonare sau o limitare pe care aţi văzut-o în proiectul de ordonanţă nu este pentru a afecta pe cei cu veniturile mici. Ar fi o nebunie. Este pentru cei care au 20.000 de lei salariu şi noi să le dăm indemnizaţiile de hrană sau vouchere de vacanţă. Este imoral cel puţin acest lucru şi nu cred că cineva susţine astfel de aberaţii care s-au întâmplat în sistem”, a mai transmis Marcel Boloş.
El a precizat ce se întâmplă cu şefii de birouri cărora li se desfiinţează postul.
“Prima dată şeful de birou, dacă va fi în situaţia în care i se desfiinţează postul, va avea funcţie publică de execuţie, pentru că posturile vacante se anulează doar după ce s-a rezolvat problema celor care sunt şefi de birouri şi prin efectul ordonanţei nu vor mai fi sau alte modificări care apar ca urmare a normativelor de personal. Aşa este gândit acest lucru. În Ministerul Finanţelor există multă transparenţă şi anumiţi colegi consideră că aceste lucruri trebuie să le aflăm din presă. Nu este civilizat şi firesc, dar asigur pe toată lumea, încă o dată că li se oferă posturi vacante care sunt în organigramă şi doar de abia după aceea se taie posturile vacante”, a explicat Boloş.
El a menţionat că două persoane au demisionat în cursul zilei de ieri.
“Două persoane au fost, care vor să plece la Ministerul Fondurilor. E mai atractiv din punct de vedere salarial, dar nu eu port vina aceasta a acestor salarii mici. Mă voi strădui ca oamenii să aibă salariile decente, pentru că este, instituţia cea mai importantă a statului român, care este implicată în relaţia cu contribuabilii şi de ea trebuie să avem grijă şi de funcţionari care lucrează. (…) Nu cred că se pune problema unor demisii în lanţ, se pune problema aceastor situaţii neplăcute care au apărut ca urmare a faptului că nu am fost de acord cu transferul la Ministerul Fondurilor. Îi asigur pe toţi din Ministerul Finanţelor că voi face demersurile necesare ca sistemul de salarizare să fie cel puţin la fel ca şi la Ministerul Fondurilor, pentru că merită acest lucru şi sunt instituţii ale statului pe care eu le respect pe deplin”, a mai afirmat Marcel Boloş.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.