Fostul ministru de Interne Vasile Blaga a declarat, marţi, după audierile din Comisia de anchetă privind alegerile din 2009, că a aflat din presă despre întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea din seara scrutinului, dar nu consideră că persoanele prezente aveau cum să influenţeze rezultatul alegerilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Blaga a spus că el nu ştie dacă a fost o astfel de întâlnire şi cine a participat, aflând toate informaţiile din presă. Întrebat dacă cei prezenţi în acea seară la Gabriel Oprea acasă puteau influenţa în vreun fel rezultatul alegerilor, Blaga a negat: "Deloc. Nu avea cum".

"Din ce am citit în presă, ei s-ar fi întâlnit seara, nu? Procesul electoral s-a încheiat la 9 seara. Deja de la 9 şi jumătate curgeau procesele verbale. Erau doar doi candidaţi. N-a fost situaţia din turul întâi, unde am stat până la cinci şi jumătate dimineaţa. (...) A fost foarte simplu, din acest punct de vedere", a explicat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Fostul ministru a subliniat că ei "nu puteau avea nicio implicare" în schimbarea rezultatului alegerilor. Blaga şi-a motivat afirmaţia că alegerile nu ar fi putut fi fraudate având în vedere că toate datele se potriveau, atât cele venite din procesele verbale, cât şi cele obţinute de la reprezentanţii partidelor din secţiile de votare, şi nu au fost făcute contestaţii în acest sens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.