Biroul Politic Naţional al PNL, reunit în şedinţă online, marţi seară, nu a luat în discuţie postul de prim-vicepreşedinte al partidului rămas liber după demisia lui Iulian Dumitrescu, survenită în urma deschiderii dosarului penal de corupţie care îl vizează.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi seară, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, desfăşurată în format online, că în cadrul discuţiilor nu a fost abordat subiectul postului de prim-vicepreşedinte al partidului rămas liber în urma demisiei lui Iulian Dumitrescu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Acest subiect nu s-a regăsit pe agenda noastră de discuţii de astăzi. Probabil că în şedinţele următoare se va stabili şi acest lucru”, a afirmat Ionuţ Stroe, răspunzând unei întrebări.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu (PNL), plasat sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat, pe 1 februarie, pe Facebook, că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, ”deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.
El a renunţat astfel la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi la cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Prahova din cadrul partidului.
”Având în vedere existenţa dosarului în care D.N.A. mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă. Aşa cum am mai afirmat, am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate. Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza şi a se afla adevărul faptic. Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumţiei de nevinovăţie”, a scris Iulian Dumitrescu pe reţeaua de socializare.
Dumitrescu este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii, după ce ar fi primit peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ, iar ulterior a mai obţinut unul. În dosar este vizat şi administratorul public al judeţului Prahova, Vasile Anna-Maria. Sub control judiciar au fost plasaţi şi sora lui Dumitrescu şi soţul acesteia.
Politicianul a contestat la Tribunalul Bucureşti măsura preventivă care i-a fost impusă şi care îi interzice exercitarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, însă instanţa i-a respins contestaţia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.