Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte miercuri pentru a stabili data Congresului extraordinar al partidului.
Social-democraţii au votat, în umră cu o săptămână, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, ca în 10 sau în 17 martie să aibă loc Congresul extraordinar al PSD cerut de liderul partidului, Liviu Dragnea.
Anunţul organizării Congresului extraordinar al PSD a fost făcut de Liviu Dragnea chiar înaintea şedinţei Comitetului Executiv, el spunând că vrea organizarea în martie a acestui congres, la care va cere şi un vot de reconfirmare a sa ca lider al PSD.
”La acest congres, şi cei care au făcut scrisori să le afirme şi să le susţină”, a mai afirmat liderul PSD.
Dragnea a precizat că la acest congres nu va fi desemnat şi candidatul partidului la Preşedinţie.
El a spus însă că va fi redefinit programul de guvernare.
”Vreau să redefinim programul de guvernare, vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile ilegitime, să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti, vreau să angajăm PSD în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a afirmat atunci că la Congresul extraordinar din martie social-democraţii vor să lanseze un apel către toată România prin care să anunţe „un proiect de ţară pe 25 de ani”. El a mai afirmat că Liviu Dragnea nu are nevoie de o reconfirmare în funcţia de preşedinte, deoarece asta se face doar la finalul mandatului.
Conform Statutului PSD. Congresul Extraordinar se convoacă la solicitarea Comitetului Executiv Naţional, a Grupurilor Parlamentare ale PSD din cele două Camere sau a cel puţin 16 organizaţii judeţene / de sector ale PSD.
Congresul Extraordinar al PSD este alcătuit din delegaţi aleşi de către Conferinţele extraordinare ale organizaţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform Normei de reprezentare prevăzută în statut.
Congresul Extraordinar al PSD se convoacă pentru exercitarea atribuţiilor statutare, precum şi pentru următoarele situaţii: în cazul organizării alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale, la termen sau anticipate, pentru pregătirea acestora sau evaluarea rezultatelor; pentru modificarea Statutului PSD sau a Programului Politic al partidului; / în situaţii deosebite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.