Biroul Electoral a respins lista de candidaţi a PNL pentru diaspora, pentru că nu a îndeplinit condiţia privind prezenţa femeilor pe listă. Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunţat că vor contesta această decizie, precizând că Biroul Electoral de circumscripţie a mers un pic mai departe decât îi prevede cadrul legal. El a explicat că pe listă se afla iniţial o doamnă care şi-a retras candidatura în ultimul moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există o lege care prevede ca partidele să asigure reprezentarea ambelor sexe. În cazul PNL, în circumscripţia diaspora există îndeplinită această condiţie, în schimb, la Camera Deputaţilor nu există. Noi considerăm că am respectat această cerinţă a legii, din păcate Biroul Electoral de circumscripţie a mers un pic mai departe decât îi prevede cadrul legal, intervenind cumva asupra analizei reprezentativităţii”, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Stroe a precizat că legea nu descrie criterii concrete ci doar stabileşte ca principiu acest mod de a construi listele şi a asigura reprezentarea.

”Până la urmă, reprezentarea de gen a fost respectată din punctul nostru de vedere, însă interpretarea făcută de Biroul Electoral de Circumscripţie este uşor neîntemeiată şi depăşeşte cumva sfera atribuţiilor sale. Noi vom contesta acest lucru, evident. Prima cale de contestare va fi în zona BEC, după care, dacă va fi cazul, vom merge la Triunal sau la Curtea de Apel, pentru că în mod evident ne dorim să fim reprezentanţi în Camera Deputaţilor”, a arătat Stroe.

”Noi avem încredere că această decizie a Biroului Electoral de Circumscripţie va fi îndreptată, putem demonstra în faţa instanţei să este uşor excesivă şi depăşeşte cadrul legal”, a mai ţinut să precizeze Stroe. El a explicat că pe lista pentru Camera Deputaţilor s-a aflat o femeie, dar aceasta şi-a retras candidatura în ultimul moment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.