Şerban-Constantin Valeca a fost ministru delegat al Cercetării în Guvernul Năstase, în perioada 2000-2004, funcţie de pe care o preia din nou după 12 ani, de data aceasta fiind vorba de un post de ministru cu portofoliu. De profesie inginer, Valeca a activat în domeniul energiei nucleare şi are ca hobby artele marţiale, fiind deţinător al centurii negre la karate tradiţional. La alegerile din 11 decembrie, Valeca a obţinut al patrulea mandat de parlamentar şi al treilea de senator.
Şerban-Constantin Valeca s-a născut pe 23 iunie 1956 şi a absolvit Institutul Tehnologic din Bucureşti în 1981. S-a specializat în domeniul energiei nucleare, devenind cercetător ştiinţific şi director al Insitutului de Cercetări Nucleare din Piteşti în 1992 pentru ca, în 1998, să ajungă director-adjunct al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare. Valeca a obţinut titlul de doctor în ştiinţe inginereşti, iar la capitolul studii mai are trecută în CV absolvirea Institutului Diplomatic Român şi a unui curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare în specializarea ”Conducerea strategică în domeniul securităţii naţionale”. Valeca a deţinut mai multe funcţii în organizaţii internaţionale din domeniul energiei atomice.
Noul ministru al Cercetării a publicat 11 cărţi sau cursuri şi are şapte brevete de invenţie înregistrate la OSIM, alături de activitatea publicistică în domeniul energiei atomice şi inginieriei care i-a adus titlul de profesor doctor la Universitatea din Piteşti şi calitatea de membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Valeca este cunoscător al limbilor engleză, franceză, japoneză şi greacă, dar admite că pe ultimele două le ştie doar la nivel de începător. Interesul său pentru limba japoneză derivă din pasiunea sa pentru artele marţiale, el fiind practicant de karate tradiţional din 1976 şi ajungând să deţină centura neagră cu 7 Dan. A fost ales preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional şi este preşedinte european al United World Karate Federation.
Cariera sa politică s-a desfăşurat în cadrul PDSR, devenit ulterior PSD. A devenit deputat în martie 2000, pentru un mandat ce a avut o durată de numai opt luni. Şerban Valeca a fost numit ministru delegat pentru Cercetare în guvernul condus de către Adrian Năstase, în perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003. În anul 2008, Valeca a redevenit parlamentar, însă în Senat, calitate pe care nu a mai părăsit-o. În 2015, a devenit preşedintele organizaţiei de Argeş a PSD, din partea căreia a obţinut fiecare mandat în Parlamentul României.
Valeca a moştenit în 2006 un teren intravilan de 371 de metri pătraţi în Piteşti, precum şi 0,5 hectare de teren în Ştefăneşti. În acelaşi an a moştenit o casă de 94 de metri pătraţi în Piteşti şi o casă de locuit (91 de metri pătraţi) şi una de vacanţă de peste 500 de metri pătraţi în Ştefăneşti. Şerban Valeca are o maşină Volkswagen, fabricată în 2008, achiziţionată de soţia sa, Monica.
El are o celoceţia de timbre evaluată la 5000 de euro şi o colecţie de bijuterii de familie în caloare de 9000 de euro.
Valeca are mai multe conturi în lei şi valută la BRD şi Bancpost: unul de 127.200 de lei, unul de 11.000 de dolari şi unul de peste 66.000 de euro. Soţia sa are şi două conturi, unul de 33.000 de lei şi un altul de 376.550 de lei.
Ca venituri, Valeca are trecute sume primite din activitatea didactică şi de cercetare - 116.553 de lei, precum şi banii primiţi ca senator - aproape 60.000 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.