Senatorul PSD Liviu Pop preia pentru a doua oară portofoliul Educaţiei, prima dată fiind numit interimar la acest minister, în 2012, în plin scandal legat de plagiatul lui Victor Ponta când Pop a desfiinţat organismul care tocmai dăduse un verdict nefavorabil premierului de atunci.
Liviu Pop s-a născut pe 10 mai 1974, la Vişeul de Sus (jud. Maramureş), şi a absolvit Facultatea de Matematică a Univeristăţii Babeş-Bolyai din Cluj. După 1996 a predat matematica la mai multe şcoli generale şi licee din judeţ şi s-a implicat în mişcarea sindicală.
În 2004, a devenit preşedinte al filialei Maramureş a Sindicatului Liber din Învăţământ, iar în 2007 a fost ales secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Şi-a încheiat activitatea sindicală pentru a intra în politică.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, el a fost numit ministru delegat pentru Dialogul Social în primul guvern Ponta (mai-decembrie 2012). Tot în mai 2012, a devenit ministru al Educaţiei, în plin scandal legat de acuzaţiile de plagiat care i s-au adus premierului Victor Ponta. Predecesorul lui Pop la Ministerul Educaţiei, Ioan Mang, a trebuit să demisioneze după numai opt zile de mandat, tot din cauza unor acuzaţii de plagiat.
Scandalul legat de plagiatul lui Ponta s-a amplificat când Liviu Pop a desfiinţat prin ordin de ministru Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), imediat după ce acest for a dat un prim verdict de plagiat în ce-l priveşte pe Ponta. Pop a susţinut atunci că CNATDCU nu avea competenţa să se pronunţe în acest caz, teza de doctorat a lui Ponta fiind ulterior trimisă la Consiliul Naţional de Etică. Pe 16 iulie 2012, acest for a dat singurul verdict favorabil lui Ponta, verdict ce a fost infirmat apoi în mod repetat, inclusiv de către instanţă. Interimatul lui Pop la Educaţie s-a încheiat pe 29 iulie 2012.
După alegerile parlamentare din 2012, Pop nu s-a regăsit în guvernul Ponta 2, dar a obţinut un mandat de senator PSD, devenind preşedintele Comisiei senatoriale de muncă. S-a reîntors în Executiv ca ministru pentru Dialog Social în intervalul decembrie 2014-noiembrie 2015.
La alegerile parlamentare din 2016, Liviu Pop nu a obţinut al doilea mandat de senator la care aspirase, însă a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale. Ulterior, senatorul PSD de Maramureş Sorina Pintea a anuţat că renunţă la demnitatea în care tocmai fusese aleasă pentru a rămâne manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare. Următorul pe lista PSD din judeţ era Pop astfel că acesta a depus jurământul ca senator şi a renunţat la funcţia de secretar de stat.
Potrivit declaraţiei de avere depuse în această lună, Liviu Pop este proprietarul a două apartamente la Baia Mare şi Cluj şi al unei case cu teren la Vişeu de Jos. Pop a declarat şi 162.000 de lei obţinuţi din vânzarea unui teren în Zalău. Bijuteriile pe care le deţine sunt evaluate la 13.000 euro, iar într-un depozit bancar are 20.300 de lei. Liviu Pop are de achitat un credit de 60.000 de lei, scadent în 2021.
Anul trecut, Pop a obţinut venituri salariale cu puţin peste 90.500 de lei, la care se adaugă veniturile obţinute de soţia sa, 39.000 de lei, plus alţi 6.000 de lei, proveniţi din chirii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.