Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.
Gabriel Vlase s-a născut în 3 aprilie 1971 la Bacău, iar în anul 1996 a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, iar în perioada 2004-2005 a urmat programul de perfecţionare pentru înalţi funcţionari publici - Institutul Naţional de Administraţie. Tot în 2005 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, iar în 2006 Colegiul Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii.
Gabriel Vlase a fost, în anul 2000, consilier local în Consiliul Local al municipiului Bacău, iar din 2001 şi până în 2004 a ocupat funcţia de subprefect. El este deputat PSD din anul 2004, iar din 2016 este vicepreşedinte PSD şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene Bacău a partidului.
Vlase a mai făcut şi specializări în Programul pentru Înalţi Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania şi “Analiza şi rezolvarea conflictelor armate", Georgetown University, SUA. Totodată, în 2007 a absolvit cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român şi în 2010 a devenit doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii.
În legislatura 2008-212 a fost preşedintele Comisiei Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În perioada 2013-2015 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a NATO şi vicepreşedinte onorific al Adunării Parlamentare a NATO între anii 2015-2017.
În prezent, este membru al Comisiei speciale pentru modificarea legilor securităţii naţionale.
El este şi preşedinte în Grupul parlamentar de prietenie cu Statul Israel, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, membru al Comisiei de apărare şi securitate - Adunarea Parlamentară a NATO, membru al Grupului Special pentru Mediterana şi Orientul Mijlociu al AP NATO şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. De asemenea, face parte din Grupul PRO-America şi din Grupul parlamentar de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg şi Grupul de prietenie cu Japonia.
Gabriel Vlase este şi autorul unor lucrări ştiinţifice: “Provocari strategice” (2007), volumul „Securitate în Europa de Sud-Est - Actualitate şi perspective strategice”, (2010) şi a contribuit la volumul “Cunoastere Strategica in Zona Extinsa a Marii Negre”, sub egida Harvard Kennedy School, (2011) şi la volumul “Elemente de Geopolitica si Relatii Internationale”, (2012).
În 2015, Gabriel Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care a fost condamnat fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc. Vlase era cercetat pentru trafic de influenţă, după ce l-ar fi asigurat pe Gheorghe Paltin Sturdza că va interveni pe lângă factori de decizie din judeţul Bacău pentru a-i facilita punerea în posesie asupra suprafeţelor de pădure retrocedate illegal. Potrivit rechizitoriului din 2015, deputatul Gabriel Vlase ar fi urmat să primească, în schimbul ajutorului său, o sumă de bani ce urma să fie virată prin intermediul unei societăţi de topometrie.
"În data de 06 august 2012, Ioan Adam (fost judecător şi deputat PSD - n.red), prin intermediul deputatului de Braşov Niţă Constantin, a organizat o întâlnire la Hotel Bucureşti, la care au participat cei doi menţionaţi anterior, Paltin Gheorghe Sturdza şi deputatul de Bacău Vlase Gabriel. Deputatul Vlase Gabriel le oferă garanţii celor doi inculpaţi că după dată de 11 septembrie 2012, când problemele cu justiţia vor fi finalizate (făcând referire la decizia ce urmă să se dea la contestaţia în anulare), va încerca să schimbe starea de spirit a celor de care depinde punerea în posesie a hectarelor de pădure. Totodată, din aceleaşi discuţii şi din denunţul formulat în cauză de către inculpatul Adam Ioan rezultă că deputatul Vlase Gabriel urmă să primească în schimbul ajutorului său o suma prin intermediul unei societăţi de topometrie”, se arăta în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc.
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.
În acest dosar au fost judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...