Fostul preşedinte Traian Băsescu comentează pe Facebook criza din PSD, spunând că "dramoleta politică" are doi autori - "inculpatul Darius Vâlcov şi condamnatul Liviu Dragnea", iar PDL poate fi mândru că "a furnizat PSD doi oameni care ştiu cum se distruge un partid din interior".
"Fostul PDL poate fi mândru! Dramoleta politică de la PSD are 2 autori. Primul, inculpatul Darius Vâlcov (fost PDL), care a analizat activitatea miniştrilor şi a prezentat în CEX raportul de ineficienţă a Guvernului. Al doilea, condamnatul Liviu Dragnea (fost PDL), care a executat Guvernul, în frunte cu premierul Grindeanu", scrie pe Facebook, joi, fostul şef al statului Traian Băsescu.
El mai spune că fostul PDL poate fi mândru - "a furnizat PSD doi oameni care ştiu cum se distruge un partid din interior".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul şef al statului adaugă că Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea sunt "doi politicieni care îşi fac iluzii deşarte că, fiind obedienţi sistemului, vor scapa de problemele juridice pe care le au".
Darius Vâlcov, fost membru PDL, este cel care a întocmit raportul de evaluare a activităţii Guvernului Grindeanu, prezentat în şedinţa de miercuri a Consiliului Executiv al PSD, în care s-a decis retragerea sprijinului pentru premierul Sorin Grindeanu. El este judecat în două dosare de corupţie şi urmărit penal în altul, fiind încă sub control judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.