Premierul Nicolae Ciucă ocupă primul loc ca vizibilitate şi în luna aprilie, fiind urmat la mare distanţă de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care îşi păstrează şi el poziţia din luna precedentă. Discuţiile pe tema războiului din Ucraina îl propulsează pe ministrul de Externe Bogdan Aurescu pe locul al treilea, de pe locul 5 luna trecută, urmat de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care urcă şi el două poziţii. Miniştrii Afacerilor Interne şi Muncii urcă mai multe poziţii, conform Barometrului vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prim-ministrul Nicolae Ciucă are 25.051 de menţiuni în presa scrisă şi online, în contextul Congresului PNL în urma căruia a fost ales la conducerea formaţiunii, al declaraţiilor pe tema pachetului ”Sprijin pentru România”, precum şi al discuţiilor referitoare la vizita sa în Ucraina.

Pe poziţia a doua în top, cu peste 4.000 de menţiuni, mai puţine decît în luna precedentă, este ministrul PSD al Sănătăţii Alexandru Rafila. cu o mai mare vizibilitate în zilele în care a făcut declaraţii pe tema intenţiei de a transfera SMURD la Ministerul Sănătăţii şi a achiziţiilor de vaccinuri anti-COVID.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tot cu peste 4.000 de menţiuni, ministrul de Externe Bogdan Aurescu urcă pe locul al treilea, de pe locul 5 în martie, prezenţa semnificativă în presa scrisă şi online fiind dată de declararea ca personae non gratae a 10 reprezentanţi ai Ambasadei Federaţiei Ruse în România, participarea la Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova concretizată în 659,5 milioane euro împrumuturi, sprijin bugetar şi asistenţă financiară, dar şi de vizita sa la Kiev, precum şi de vizita omologului său ucrainean la Bucureşti.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, urcă de pe locul 6 pe locul 4, salt datorat zilelor în care a făcut declaraţii referitoare la situaţia TAROM, a CFR, modernizarea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” şi la construirea celor 4 Tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani.

Următorul în top este ministrul Apărării Vasile Dîncu, care coboară o poziţie faţă de luna precedentă,  cele mai multe menţiuni având legătură cu conflictul din Ucraina - eventuale livrări de armament, situaţia din Transnistria, evoluţia conflictului.

Pe locul 5, cu 2.720 de menţiuni, urcă ministrul Muncii, Marius Budăi, aflat pe locul 10 în martie. Cele mai multe menţiuni referitoare la ministrul Muncii au fost legate de prezenţa acestuia la un protest al sindicaliştilor într-un tricou negru, pe care avea tăiat cu o dungă roşie mesajul 9,4%, aluzie la intenţia sa de a renegocia procentul alocat pensiilor asumat în PNRR, dar şi de declaraţii referitoare la  noua lege a pensiilor, la voucherele de 50 de euro pentru persoanele cu venituri mici şi la aprobarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi „O Românie echitabilă 2022-2027”.  

Ministrul de Interne Lucian Bode urcă şi el de pe locul 11 pe locul 6, cu cele mai multe menţiuni în contextul declaraţiilor făcute la evenimente de partid, odată cu desemnarea sa secretar general interimar al PNL, dar şi cu ocazia Congresului extraordinar al PNL. El a mai făcut declaraţii pe tema taxelor şi impozitelor şi a demersurilor privind aducerea în ţară a Elenei Udrea.

Fostul ministru al Fondurilor Europene Dan Vâlceanu, care a demisionat în 6 aprilie, îi urmează lui Bode, vizibilitatea sa fiind dată tocmai de declaraţiile referitoare la plecarea din funcţie..

Ministrul Energiei Virgil Popescu ajunge de pe locul 3 în martie pe locul 8 în aprilie, prezenţa sa în presa scrisă şi online fiind mai semnificativă în zilele în care s-a întâlnit cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a făcut declaraţii pe tema independenţei energetice a României, precum şi pe tema legii offshore.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, urcă de pe locul 12 în luna martie pe locul 9, cu peste 2000 de menţiuni, cele mai multe având legătură cu publicarea ordinului privind alocarea de numere de înmatriculare verzi  dedicate maşinilor nepoluante, dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR împotriva sa şi adoptarea OUG privind pedepsirea celor care incendiază deşeuri.

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu coboară o poziţie, pe locul 10, vârfuri de vizibilitate fiind înregistrate odată cu declaraţiile referitoare la acordarea unui ajutor de stat pentru investiţii de peste 1 milion de euro, în 92 de domenii de activitate, la inflaţie, la sumele provenite din fonduri europene, estimări referitoare la creşterea economică, încasări la buget.

Pe următorul loc în top este ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, a cărui vizibilitate este dată de afirmaţii privind facilităţi pentru angajaţii din agricultură şi din industria alimentară, dar şi în care a dat din nou asigurări că în România nu va fi criză alimentară. De asemenea, vizibilitatea sa a fost dată şi de mai multe anunţuri făcute în contextul pregătirilor pentru Paşte, cu privire la creşterea preţurilor şi la speculă. Lui Chesnoiu i-a adus vizibilitate şi soluţia sa pentru evitarea risipei alimentare: ”Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin”.

Pe următoarele poziţii, având între 1.865 şi 1.115  menţiuni, se află ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, vicepremierul Kelemen Hunor, precum şi miniştrii Dezvoltării - Cseke Attila, Familiei - Gabriela Firea,  Economiei - Florin Spătaru şi Antreprenoriatului şi Turismului  - Constantin Daniel Cadariu.

Pe ultimele locuri, cu sub 1.000 de menţiuni, sunt, în ordine, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Marcel Boloş, ministrul Culturii - Lucian Romaşcanu, ministrul Sportului - Eduard Novak, ministrul Justiţiei - Cătălin Predoiu, şi ministrul Digitalizării - Sebastian Burduja, care şi-a preluat de puţin timp mandatul..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.