Preşedintele USR, Dan Barna, spune că este un pas înainte în ceea ce înseamnă desfiinţarea pensiilor speciale, după ce Camera Deputaţilor a votat marţi, desfiinţarea acestora, precizând însă că modalitatea în care s-a întâmplat acest lucru lasă semne de îndoială asupra eficienţei acestui demers.
El a declarat că acest proiect adoptat de Camera Deputaţilor are probleme de constituţionalitate.
“Am asistat astăzi în Parlamentul României la cocktail dulce-amar. Este un pas făcut înainte în ceea ce înseamnă desfiinţarea pensiilor speciale în România, o miză pentru care USR luptă în Parlament încă din 2017. Modalitatea în care s-a întâmplat însă acest lucru lasă nişte semne de îndoială asupra eficienţei acestui demers. Ştim, ştie toată societatea din România că acest proiect în care PSD şi PNL s-au întrecut în a îşi aduce acuze cine le-a creat, cine le-a susţinut, are probleme de constituţionalitate”, a afirmat Barna.
El a menţionat că USR a încercat să aducă amendamente care ar fi eliminat aceste probleme, dar nu li s-a permis deputaţilor nici măcar prezentarea acestora.
“Am încercat să prezentăm nişte amendamente care ar fi eliminat în foarte mare măsură aceste probleme, nici măcar nu ni s-a permis prezentarea acestora amendamente sub un artificiu de procedură că vezi, Doamne, nu am fi apucat să spunem în prima parte a şedinţei. Încă un abuz clasic pentru modalitatea în care înţelege PSD să conducă şedinţele Parlamentului. Am votat acest proiect de lege, fără îndoială va ajunge la Curtea Constituţională. În situaţia în care aceasta va respinge proiectul de lege, există acest risc avem pregătite proiecte de lege, un pachet prin pachet prin care să venim cu iniţiative foarte clare şi aceste pensii speciale să poată fi şi în mod real şi efectiv, nu doar declarativ-populist, să poată fi eliminate din sistemul de pensii din România”, a mai declarat Dan Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.