Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a afirmat, marţi seară, că moţiunea anunţată de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea este ”un exerciţiu de umflat muşchii”, întrucât social-democraţii sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri.
Dan Barna a fost întrebat, marţi seară, la TVR 1, dacă a înţeles ce-i reproşează PSD ministrului Cristian Ghinea şi a afirmat: ”E foarte greu de înţeles”.
”E foarte caraghios că PSD (...) a văzut programul înainte, şi-au exprimat punte de vedere, o parte dintre ele au fost preluate. Sunt cel mai puţin îndreptăţii să exprime nemulţumiri, dar...Opoziţia trebuie să facă exerciţiul acesta al moţiunii simple”, a adăugat vicepremierul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a prcizat că ”în mod surprinzător au fost luaţi cumva în principal miniştrii USR PLUS”, la depunerea moţiunilor simple.
”E un exerciţiu de umflat muşchii din partea PSD”, a adăugat Dan Barna.
PSD va depune miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea, iar social-democraţii vor avea şi întrebări pentru acesta în legătură cu lucrurile prevăzute în PNRR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.