AUR solicită grupurilor parlamentare să respecte statul de drept, Constituţia şi legile ţării, şi să voteze cât mai grabnic moţiunea de cenzură. De asemenea, cere preşedintelui Iohannis ”să îşi exercite atribuţiile constituţionale, să acţioneze ca un mediator veritabil şi nu ca un fost membru PNL, să se ridice la demnitatea funcţiei pe care o ocupă şi să acţioneze imparţial pentru identificarea unei soluţii de deblocare a crizei politice”.
”Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită grupurilor parlamentare din Parlamentul României să respecte statul de drept, Constituţia şi legile ţării, şi să voteze cât mai grabnic moţiunea de cenzură depusă vineri, 3 septembrie. O parte dintre membrii Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor tergiversează în mod nepermis punerea în dezbatere a unei moţiuni de cenzură, creând un precedent periculos pentru democraţie. O faptă de asemenea gravitate nu s-a mai întâmplat niciodată în peste 30 ani de activitate parlamentară şi este total în afara normelor democratice şi a uzanţelor dintr-un stat de drept. Menţionăm că, prin Decizia 1525/2010 a Curţii Constituţionale, există obligaţia de „a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu mai poate fi oprită””, transmite AUR într-un comunicat.
Comform AUR, moţiunea iniţiată de partid trebuie să ajungă în plenul Parlamentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu există nicio altă posibilitate, iar cei care vor să îl salveze pe Florin Cîţu trebuie să înceteze această veritabilă Mineriadă. Votul de astăzi, de la ora 11:00, al Birourilor Permanente reunite trebuie să urmeze litera şi spiritul Constituţiei”, spun reprezentanţii partiddului.
De asemene, AUR solicită preşedintelui Iohannis ”să îşi exercite atribuţiile constituţionale, să acţioneze ca un mediator veritabil şi nu ca un fost membru PNL, să se ridice la demnitatea funcţiei pe care o ocupă şi să acţioneze imparţial pentru identificarea unei soluţii de deblocare a crizei politice în desfăşurare”.
”Totodată, reamintim preşedintelui Iohannis, membrilor PNL şi tuturor celor care se joacă în mod periculos şi iresponsabil cu cuvintele, faptul că suntem un partid care respectă Constituţia şi legile ţării. Reprezentăm curentul suveranist în politica europeană, suntem un partid patriotic şi conservator, dar nicidecum extremist. AUR este afiliat la Partidul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), o familie politică respectabilă din care fac parte inclusiv partide precum PiS din Polonia şi Partidul Conservator din Marea Britanie. Un număr important de români care şi-au pus încrederea în AUR la ultimele alegeri nu pot fi jigniţi cum au făcut-o în ultimele zile preşedintele Iohannis şi unele persoane publice”,subliniază AUR.
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi pentru a patra oară, în încercarea de a stabii calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură susţinute de AUR şi de USR PLUS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.