Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a negat, miercuri, că ar intenţiona să candideze la preşedinţia României.
„Nu, nu doresc să candidez la preşedinţia României. Poate, ca să fiu mai clară, răspunsul meu este „Nu”, „No”, „Nein”, „Nie” şi, dacă mai practic puţin cu colegii din EPPO, o să pot să răspund „Nu” în cele 17 limbi oficiale în care se discută în EPPO”, a declarat Laura Codruţa Kovesi într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă Moldova.
Aflată într-o vizită la Chişinău, pentru a pune bazele unui acord cu procuratura generală moldoveană, Kovesi a infirmat zvonurile care o dădeau ca sigură candidat la următoarele alegeri prezidenţiale din România.
Cât priveşte motivaţia acestui refuz categoric, Kovesi a explicat că scopul ei este, înainte de toate, cel de a construi o instituţie „de la zero”, în calitatea sa de procuror şef european”.
Liderul USR, Cătălin Drulă a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre o candidatură a Laurei Codruţa Kovesi la prezidenţiale, din partea USR, că orice soluţie este posibilă, în general, partidele încearcă să îşi găsească candidaţi şi soluţii interne . Să spună doamna Kovesi dacă îşi doreşte altă funcţie, a mai spus Drulă.
”În primul rând cred că ar trebui să o întrebaţi sau să spună doamna Kovesi dacă îşi doreşte altă funcţie decât cea de procuror european. Eu vpd atâta lume care vorbeşte în numele dumneaei”, a spus Cătălin Drulă.
El a precizat că nu o cunoaşte pe Laura Codruţa Kovesi şi nu s-a întâlnit niciodată cu aceasta.
”Eu mă gândesc că poate cumva nu îşi doreşte o carieră politică, asta trebuie să lămurească dumneaei”, a spus Drulă, arătând că el admiră munca acesteia la Parchetul European.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.