Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei l-a primit vineri, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew Noble, în vizită de curtoazie.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul întrevederii, secretarul de stat a exprimat dorinţa de a consolida colaborarea cu partea britanică şi de a impulsiona agenda contactelor politico-diplomatice în perioada următoare, inclusiv în perspectiva celebrării a 140 de ani de relaţii diplomatice româno-britanice în cursul acestui an.
”Totodată, Iulia Matei a transmis interesul de a continua dialogul privind modernizarea parteneriatului strategic bilateral, adaptat contextului Brexit şi corespunzător dinamicii relaţiei româno-britanice. Secretarul de stat Iulia Matei a evidenţiat importanţa consolidării, în continuare, a cooperării în domeniul securităţii şi apărării, pledând, în acelaşi timp, pentru extinderea domeniilor de interacţiune în plan economic şi sectorial, cu accent pe cercetare, inovare şi IT&C”, a mai transmis MAE.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit documentului, în privinţa relaţiilor viitoare UE-UK, oficialul român a subliniat importanţa menţinerii unei cooperări cât mai strânse cu Regatul Unit din perspectiva viitorului statut al acesteia de stat terţ.
”Astfel, Iulia Matei a evidenţiat importanţa continuării cooperării între Uniunea Europeană şi Regatul Unit pe o serie de aspecte importante, care să vizeze deopotrivă relaţiile externe, securitatea şi apărarea, politica comercială, precum şi asigurarea unui tratament nediscriminatoriu şi echitabil pentru toţi cetăţenii europeni. Secretarul de stat a reiterat angajamentul pentru un efort coordonat privind implementarea corespunzătoare a Acordului de Retragere de către ambele părţi, după intrarea în vigoare a acestuia, evidenţiind preocuparea deosebită a României pentru salvgardarea drepturilor dobândite de cetăţenii români în Regatul Unit”, se mai arată în document.
Secretarul de stat a precizat că, în contextul negocierii relaţiilor viitoare, una dintre priorităţile României va viza garantarea principiului reciprocităţii şi al nediscriminării între cetăţenii statelor membre ai Uniunii Europene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.