Senatorul de Timiş Alina Gorghiu a declarat joi la Timişoara că PNL trebuie să îşi facă o strategie pentru a se prezenta in faţa celor care susţin acest partid, în toamnă, dar şi că liberalii ar trebui să ”deschidă uşile” unor formaţiuni politice cum ar fi UDMR, ALDE sau Pro România, partidul condus de Victor Ponta.
Alina Gorghiu a subliniat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul PNL Timiş, că tema principală a Consiliului Naţional al partidului, din 4 august, va fi legată de selecţia candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale. Gorghiu crede că PNl ar trebui să îşi stabilească şi strategia pentru toamna acestui an.
”Pe data de 4 august va avea loc Consiliul Naţional al PNL. Din cele expuse de preşedintele Orban, tema principală va fi legată de criteriile de selecţie pentru candidaţii la alegerile europarlamentare şi locale. Îi cer public domnului preşedinte, i-am spus în şedinţă, cred că deja suntem în punctul în care trebuie să discutăm într-un ritm mai alert despre strategia PNL. Cred că suntem obligaţi deja, fiind înaintaţi ca timp politic, să facem publică strategia cu care PNL va intra în această toamnă. Şi când spun strategie vreau să văd şi eu, şi ceilalţi membri, de la conducerea PNL care sunt acele cinci mari proiecte sau teme de interes naţional pe care partidul le va comunica public, astfel încât fiecare cetăţean cu drept de vot să ştie ce va face PNL când va intra la guvernare”, a declarat Alina Gorghiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Senatorul de Timiş mai spune ca liberalii ar trebui să aibă uşa deschisă pentru orice formaţiune politică, inclusiv ALDE sau Pro România, partidul condus de Victor Ponta.
”Avem nevoie să stabilim de acum cum vom aborda moţiunea de cenzură din toamnă, pentru că da, aceasta de acum a fost un eşec pentru noi. Va trebui să ştim cum deschidem uşile, astfel încât să putem avea o colaborare cu UDMR, ALDE şi alte formaţiuni din opoziţie de ale căror voturi avem nevoie, inclusiv cu Victor Ponta. Acest dialog trebuie pornit de acum. Dacă cineva îşi imaginează că se pot recrea punţi rupte între noi şi alte partide în scurt timp, se înşală. Fac apel la conducerea partidului să reia acest dialog de astăzi, cu orice alt partid în afară de PSD la nivel parlamentar”, a declarat Gorghiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.