Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Reuniunea anuală a Diplomaţiei că cere sprijinul în continuare pentru demersurile de aducere în ţară a celor care fug de justiţia românească, prioritatea zero a mandatului ei de ministru, adăugând că realizarea acestui obiectiv este esenţială pentru imaginea României. Gorghiu a mai spus că ay reuşit, prin cooperare judiciară, să aducă în 2023 peste 800 de fugari, iar anul acesta, până acum, peste 430.
”Sunt onorată să mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, eveniment important pentru coordonarea şi consolidarea eforturilor de promovare a intereselor României pe plan internaţional. Ministerele Justiţiei şi Afacerilor Externe au multe în comun. De la faptul că ne străduim să stingem sau să aplanăm conflicte, până la faptul că aici multe femei fac performanţă profesională”, a spus Alina Gorghiu în discurs.
Ministrul Justiţeii a precizat că chiar astăzi la nivelul Guvernului este aprobată Strategia naţională privind implementarea Rezoluţiei 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite ”Femeile, pacea şi securitatea, pentru perioada 2024-2028”.
”Eu cred că implementarea acesteia va evidenţia foarte bine contribuţia femeilor la soluţionarea paşnică şi echitabilă a conflictelor”, a spus aceasta.
Ministrul Justiţiei a mai declarat despre colaborarea Ministerului Justiţiei cu MAE că este excelentă. Gorghiu a precizat că în 2023, România a închis MCV după 16 ani. ”Aţi pus umărul la acest succes şi vă mulţumesc pentru suportul oferit! Anul acesta avem cel mai bun Raport privind statul de drept de până acum în ceea ce priveşte capitolul justiţie. Este instrumentul de evaluare a componentelor unei societăţi democratice iar tonul pozitiv din Raport la adresa justiţiei şi luptei anticorupţie ne încurajează că suntem pe direcţia bună şi acesta este un mesaj foarte bun pentru diplomaţia românească”, a precizat Gorghiu.
Ministrul a mai afirmat că un alt exemplu de bună colaborare este cel cu Misiunea Permanentă a României pe lângă organizaţiile internaţionale din Viena. !Ea contribuie semnificativ la relaţionarea cu Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate şi mulţumesc pentru suportul oferit pentru participarea la Adunarea Părţilor la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, ce a avut loc în decembrie 2023 în Statele Unite”, a subliniat Gorghiu. ”
Vă cer sprijinul în continuare pentru demersurile de aducere în ţară a celor care fug de justiţia românească, prioritatea zero a mandatului meu de ministru. Realizarea acestui obiectiv este esenţială pentru imaginea României şi am reuşit, prin cooperare judiciară, să aducem în 2023 peste 800 de fugari, iar anul acesta, până acum, peste 430”, a spus Alina Gorghiu. Despre aderarea ţării noastre la OCDE, obiectiv de importanţă majoră pentru politica externă a României, Alina Gorghiu a precizat că este o oportunitate esenţială pentru România de a se integra într-un nou cadru de cooperare economică internaţională, beneficiind pentru dezvoltare de experienţa şi resursele acestei organizaţii. Prin procesul de aderare, ţara noastră îşi asumă angajamente majore, inclusiv conformarea la cele mai înalte standarde şi practici internaţionale în domenii cheie precum guvernanţa, transparenţa şi integritatea.
”Îl felicit pe E.S. dl. Luca Niculescu şi echipa domniei sale pentru gestionarea „diplomatică” a dialogului dintre diverse formate de lucru şi departamente ale OCDE şi entităţile din arcul guvernamental român! Se descurcă perfect! Această colaborare are rezultate pozitive: capitolele dedicate justiţiei şi luptei anticorupţie din evaluările sau studiile OCDE redau stadiul în care ne aflăm şi conţin recomandări menite să ne îmbunătăţească performanţele. Suntem conştienţi de importanţa lor, acesta fiind un subiect pe care l-am evidenţiat inclusiv în Consiliul de management strategic al sistemului judiciar, alături de preşedinta ÎCCJ, preşedinta CSM şi Procurorul General”, a arătat Gorghiu.
Ea a anunţat că în ultima şedinţă a Consiliului, a decis constituirea unui grup de specialişti din cadrul sistemului judiciar pentru a elabora un plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor care vizează creşterea eficienţei şi eficacităţii actului de justiţie. ”
Reamintesc că una dintre marile realizări ale justiţiei a fost aderarea României la Convenţia anti-mită a OCDE, ceea ce reafirmă angajamentul ţării noastre de a combate toate formele de corupţie şi de a promova performanţa şi responsabilitatea în derularea afacerilor. Fenomenul corupţiei în cadrul operaţiunilor economice internaţionale generează îngrijorări serioase, subminează buna guvernare şi dezvoltarea economică a ţărilor şi distorsionează condiţiile de competitivitate internaţională din piaţa economică. in perspectiva mediului de afaceri, Convenţia anti-mită a OCDE reprezintă un document juridic relevant, deoarece vizează combaterea corupţiei din mediul de afaceri privat (supply-side of corruption). Ea pune accent pe importanţa tragerii la răspundere penală a companiilor care apelează la coruperea funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale”, a spus ea.
Potrivit Alinei Gorghiu,”Convenţia este relevantă inclusiv pentru personalul diplomatic şi include standarde privind asumarea unui rol activ al acestuia în prevenirea corupţiei, atât prin promovarea integrităţii organizaţionale cât şi prin creşterea nivelului de conştientizare a riscurilor de corupţie”. ”În acest context, Guvernul a adoptat recent proiectul de lege, iniţiat de MJ şi avizat de MAE, care aliniază adiţional legislaţia naţională cu prevederile Convenţiei anti-mită. Scopul principal al proiectului de lege este reglementarea unei noi infracţiuni de corupţie, respectiv mituirea funcţionarilor publici străini”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.