Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat marţi în emisiunea Talk News de la Profit News Tv, că liberalii sunt foarte hotărâţi să rămână la guvernare în această formulă cu PSD până în 2024, când în urma alegerilor se va ajunge la altă guvernare. Ea a amintit mesajul premierului Ciucă, care a fost clar şi a spus că vor merge în alegeri pe barba lor. Despre rezultatele sondajelor, Alina Gorghiu a precizat că este o diferenţă care pe ea o face să creadă că PNL poate câştiga alegerile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem foarte hotărâţi să rămânem la guvernare în această formulă cu PSD până în 2024, până când se va termina cu guvernarea, nu din alte motive ci pentru că a venit rezultatul la alegerile generale şi se va face desemnarea de premier. Vor fi toate cam în acelaşi timp, parlamentarele cu prezidenţialele se cam suprapun. Vom avea un ciclu de patru ani fără alegeri, vă daţi seama cât se poate construi”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a arătat că au o coaliţie guvernamentală cu PSD şi PNL şi-ar un deserviciu dacă ar gândi o alianţă politică cu aceştia.

”Mesajul premierului  a fost clar, vom merge în alegeri pe barba noastră şi cred că va fi un test”. 

Despre rezultatele sondajelor, Gorghiu a spus că ”este o diferenţă ( între PSD şi PNL, nr) care o face să creadă că PNL poate câştiga alegerile.

”Este o diferenţă care pe mine mă face să cred că PNL poate câştiga alegerile. I-am bătut pe colegii din PSD nu odată, iar alegerile care îi dor este că noi am reuşit să câştigăm alegerile prezidenţiale, o vom face din nou”, a arătat Gorghiu.

Ea a precizat că PNL nu a stabilit candidatul la prezidenţiale dar are un obicei să meargă cu preşedintele partidului. ”Vom avea o decizie a partidului în ansamblul său, vom avea un consiliu, poate un congres în care să se decidem candidatul, nici la noi decizia nu s-a luat în 3, în 5 sau 6. Decizia se va lua mult mai aproape de alegerile prezidenţaile, sunt muli lideri în PNL care şi-ar putea dori să intre în competiţie”, a spus Gorghiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.