Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, la Timişoara, că nu are relevanţă faptul că miercuri a ieşit la un moment dat din Comisia juridică, întrucât votul ar fi fost oricum în favoarea PSD şi a susţinut că strategia liberalilor a funcţionat în final.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gorghiu, care miercuri a lipsit la vot în Comisia juridică a Senatului, când au fost admise unele amendamente la legea graţierii a explicat că a fost vorba despre o strategie a liberalilor, asumată de ea.

”Pericolul din Comisia juridică pe tema graţierii nu a trecut. A fost o strategie asumată de mine. Rezultatul a fost unul bun astăzi (joi – n.r.), dar oricând, în orice secundă în Comisia Juridică se poate resupune la vot orice amendament. În baza unei solicitări se poate relua votul pe un amendament sau altul. Strategia a fost gândită în cascadă de colegii jurişti. Astăzi am reuşit să respingem amendamentele. Până nu vom vedea un vot în Senat nu vom şti care este intenţia PSD. Ieri am fost o parte la comisie. Faptul că am ieşit din sală într-un anumit moment nu are relevanţă, pentru că votul ar fi fost în favoarea PSD. Lucrurile, din fericire pentru noi, au funcţionat”, a declarat Alina Gorghiu.

Senatorul spune că, în opinia ei, consecinţa dezbaterii pe legea graţierii va fi faptul că Şerban Nicolae va fi găsit ”ţap ispăşitor” de către PSD.

”Ce cred că va fi consecinţa acestei dezbateri pe legea graţierii este faptul că Şerban Nicolae va fi găsit ţap ispăşitor. Fiţi convinşi că într-o săptămână nu va mai conduce Comisia Juridică”, a spus Gorghiu care a adăugat că liberalii vor avea vot de respingere a proiectului ”indiferent de momentul la care se va da acest vot”.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a scris joi, pe Facebook, că opoziţia contează şi este relevantă atunci când este prezentă, iar cei care lipsesc la mize politice foarte mari sunt cei care fac „opoziţia praf” şi întreţin senzaţia unei complicităţi subterane cu agenda celor care fac „din hoţie o virtute”, făcând astfel referire la senatorii PNL Alina Gorghiu şi Nicoleta Pauliuc care au absentat miercuri de la lucrările Comisiei juridice, când s-a votat graţierea pedepselor pentru fapte de corupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.