Fostul prefect al Capitalei Alin Stoica afirmă, joi, că, în cele şase luni de mandat, a făcut tot ce a crezut că este mai bine pentru cetăţeni, iar dacă a făcut greşeli a încercat să le corecteze rapid. Stoica consideră că alianţa PNL-UDMR-USR PLUS este singura care poate guverna România. ”Sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, afirmă Soica. Atribuţiile sale au fost preluate de subprefectul Antonela Ghiţă.
”Începând de astăzi nu mai ocup funcţia de Prefect al Capitalei. Am încercat în aceste 6 luni să fac ceea ce am crezut că este mai bine pentru cetăţeni, într-o perioada destul de dificilă. A fost şi prima mea experienţă în administraţia publică, o experienţă care m-a făcut să învăţ lucruri noi şi care m-a pus în postura de a face lucruri pentru comunitate. Am făcut şi greşeli, pe care am încercat - şi sper că am reuşit - să le repar în cel mai scurt timp.”, a scris, joi, pe FAcebook, Alin Stoica.
Fostul prefect a precizat că a cunoscut mulţi oameni noi, cei mai mulţi foarte bine intenţionaţi.
”Funcţionari care merită mai mult şi un mediu de lucru care trebuie schimbat, dar şi oameni politici care înţeleg necesitatea modernizării României. Sunt în continuare convins că singură alianţa care poate moderniza România este USR PLUS - PNL - UDMR şi de aceea sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, a mai scris Stoica.
Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, atribuţiile luiStoica au fost preluate, interimar, de subprefectul Antonela Ghiţă.
Premierul Florin Cîţu a demis, joi, toţi prefecţii şi subprefecţii USR PLUS, după ce miercuri seară a demis secretarii de stat susţinuţi de aceeaşi formaţiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.