Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, care la alegerile din 9 iunie a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a subliniat că PSD Tmiş nu va face nicio alianţă împotriva administraţiei locale din Timişoara şi nici împotriva primarului Dominic Fritz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Suntem primul partid în judeţ, prima forţă politică a judeţului, dar avem nevoie de colaborare cu celelalte forţe politice pentru a face majoritate, atât la CJT, PMT, dar şi în localităţile din Timiş. PSD Timiş nu doreşte să intre în niciun joc care să însemne izolarea administraţiei Fritz a municipiului Timişoara, deşi matematic s-ar putea face o majoritate împotriva USR şi împotriva lui Fritz, aceasta ar însemna înfrânarea Timişoarei, lipsa de progres a Timişoarei, iar noi nu vrem să câştigăm voturi de pe urma lipsei dezvoltării acestui municipiu atât de important şi drag nouă. Prin urmare, nu vom accesa la niciun plan care înseamnă izolarea lui Fritz sau a USR-ului la municipiul Timişoara”, a declarat, miercuri, Alfred Simonis.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul PSD Timiş a subliniat că îşi doreşte o colaborare cu administraţia municipiului Timişoara. 
 
”Ne dorim o colaborare, ne-am fi dorit să fie alt primar şi o altă majoritate, timişorenii au ales altfel, nu avem dreptul să îi contrazicem pe timişoreni. Cred că majoritatea trebuie făcută în jurul primarului municipiului Timişoara pentru ca Timişoara să poată să recupereze decalajele faţă de alte oraşe care erau în anii 90 sau chiar şi în 2000 mult mai puţin importante”, a afirmat Simonis.
 
În urma alegerilor din 9 iunie, Alfred Simonis (PSD-PNL) a obţinut 126.954 voturi (43,10%) şi a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
 
La nivelul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (ATU) a obţinut 53.070 voturi (49,69%), câştigând astfel cel de-al doilea mandat de primar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.