Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, anunţă, sâmbătă, că a depus plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională. ”Nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare”, anunţă politicianul.
”Am depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva celor de la CCR! Politrucii de la CCR nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare, nu au nicio atribuţie care să le permită să facă asta. Constituţia nu zice nimic de renumărare şi nici legea CCR nu prevede acest DREPT. Pur şi simplu şi-au inventat o renumărare pe care, culmea, nici măcar contestatorul nu a cerut-o”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, fostul europarlamentar.
Potrivit acestuia, judecătorii constituţionali ”aveau obligaţia să valideze (sau nu) primul tur al prezidenţialelor în maxim 3 zile”.
”Nu numai că nu au făcut asta, dar, în mod evident politic, amână decizia până după parlamentare. Într-o zi aceşti oameni vor răspunde pentru acest abuz, pentru această lovitură de stat, şi plângerea mea vreau să stea la baza acestei răspunderi penale”, a mai transmis politicianul.
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.