UDMR căştigă alegerile în judeţul Hgarghita cu peste 88% dintre voturile exprimate, arată datele după centralizarea a peste 99,5% dintre voturi. SOS România a câştigat alegerile pentru Senat într-o localitate, cele pentru Camera Deputaţilor din aceeaşi localitate fiind câştigate de PSD. De asemenea, AUR câştigă alegerile pentru ambele Camere în trei localităţi.
Gradul de centralizare a voturilor în judeţul Harghita este de 99,66%, iar rezultatele arată că UDMR a câştigat detaşat, având peste 88% dintre voturile exprimate.
În localitatea Gălăuţaş, SOS România a câştigat alegerile pentru Senat, cele pentru Camera Deputaţilor din aceeaşi localitate fiind câştigate de PSD. Este, de altfel, singura localitate unde PSD s-a aflat pe primul loc şi doar la unul dintre scrutinuri.
AUR a câştigat alegerile în Corbu, Sărmaş şi Subcetate, atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat, iar la Bilbor, alegerile pentru Camera Deputaţilor au fost câştigate de PNL.
La ora transmiterii acestei ştiri, doar o secţie de votare din Topliţa mai are de centralizat rezultatele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.