Peste 250.000 de persoane au votat duminică la secţiile din ţară, în prima oră de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 1,39%, mai mare decât în urmă cu 4 ani.
În ţară, au votat peste 250.000 de persoane: aproape 189.500 pe liste permanente, peste 61.000 pe liste suplimentare şi 4 cu urna mobilă
În străinătate au votat peste 171.000 de alegători, din care 4.343 prin corespondenţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prezenţa totală la vot este 2,39%.
În 2020, la aceeaşi oră, prezenţa la nivel naţional era 1,29%, peste 230.000 de alegători prezentându-se la urne.
Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege parlamentarii din peste 8.000 de candidaţi, duminică, de la ora 7.00 fiind programată începerea procesului de votare în ţară, cel din străinătate, început de vineri, de la ora 20.00, ora României, fiind deja în plină desfăşurare. În ţară sunt 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.