Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că, în municipiul reşedinţă de judeţ, USR PLUS a obţinut peste 40 la sută din voturi, conform numărătorii paralele. ”USR PLUS are în Timişoara cam cât au PSD şi PNL împreună”, a afirmat Fritz, duminică seară.
”Rezultatele la nivel naţional nu sunt o mare bucurie, dar lucrurile nu sunt foarte clare, sperăm că vom putea face un guvern de dreapta pentru că de asta are nevoie România acum. Dar aici, în Timişoara şi în Timiş, lucrurile sunt destul de clare şi numărătoarea noastră paralelă arată că am câştigat foarte clar. În Timişoara, USR PLUS o să ia probabil peste 40 la sută, la o distanţă de aproape 20 la sută faţă de PNL şi USR PLUS are în Timişoara cam cât au PSD şi PNL împreună. Cel mai probabil o să avem 3 deputaţi şi un senator”, a declarat Dominic Fritz.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform numărătorii paralele a voturilor, făcută de partidele parlamentare, în Timişoara, USR PLUS a obţinut 40,2% din numărul total de voturi, PNL - 21,6%, PSD - 15,8%. În Timiş, USR PLUS a obţinut 28,1% din voturi, PNL a obţinut 24,5% din voturi, iar PSD - 20%.
În Timiş, Birorul Electoral Central a centralizat, până acum, rezultatele din 564 de secţii, din totalul de 601
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.