Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, candidat pe lista PSD-PNL la europarlamentare, a declarat după vot că în opinia sa prezenţa la vot va sări de 7 milioane de alegători şi va fi 45%, poate 50%, exprimându-şi speranţa ca şi cei din diaspora să se mobilizeze şi să fie din ce în ce mai mulţi, spre jumătate de milion. Rareş Bogdan a mai spus că merge bine procesul electoral, până la acest moment şi speră că nu vor fi incidente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am votat cu gândul la viaţa românilor de peste tot, inclusiv la cei din diaspora, nu doar cei din România, cu gândul la întoarcerea lor acasă într-o Românie care să arate ca afară, cu gândul la administraţii locale de succes şi am votat pentru o Românie puternică în Europa, o Românie care să fie una dintre marile revelaţii a următorilor 10 ani pe continentul european, o Românie care ştie să îşi aprecieze forţa, locul în Europa şi care nu se va mai lăsa niciodată umilită şi este cea care va da semnalul puterii într-un continent care are nevoie mai mult decât oricând de creştinism, de patrioţi şi de oameni serioşi şi muncitori, aşa cum sunt românii”, a spus Rareş Bogdan după vot.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că a votat şi ”pentru familii, pentru o familie tradiţională, pentru copii crescuţi în spiritul libertăţii dar şi al respectului pentru valori, tradiţii şi istoria noastră naţională”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Am votat pentru o Românie care va fi din ce în ce mai puternică”, a completat europarlamentarul PNL.  

Rareş Bogdan a precizat că procesul de vot a decurs mult mai simplu decât se aştepta.

”Sunt absolut convins că astăzi va fi o zi în care nu vor exista incidente. Românii ştiu să voteze”, a precizat el, arătând că atunci când a luat această hotărâre ( de comasare a alegerilor, nr) am avut oarecare emoţii împreună cu colegii mei, dar iată că hotărârea a fost una inteligentă pentru că cadrul de reprezentare este mare şi prezenţa la vot este foarte bună, atât aici cât şi în diaspora. Asta arată respectul pentru democraţie al tuturor românilor”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

”Merge bine procesul electoral, până acum, să sperăm că nu vor exista incidente şi diseară vom putea să facem toate analizele necesare”, a completat el.

Despre prezenţa la vot, Rareş Bogdan a spus că ”crede că va sări de 7 milioane de alegători”.

”Va fi peste 40%, 45%, poate 50%”, a arătat el.

”Sper ca şi cei din diaspora să se mobilizeze şi să fie din ce în ce mai mulţi, mă aştept spre jumătate de milion. Sunt convins că vom fi în topul ţărilor din Europa ca prezenţă şi mai ales, vom fi una dintre ţările care vor respinge, programatic, extremismul”, a mai spus Rareş Bogdan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.