Fostul primar al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL pentru un nou mandat, a votat la ora 9.00 dimineaţa, pentru ca Timişoara ”să fie din nou ce a fost”.
”Am votat pentru o şansă pentru Timişoara, să fie din nou ce-a fost şi mai mult decât atât. Adică oraşul florilor, oraşul cel mai dinamic din România, oraşul sigur, oraşul cu evenimente culturale elevate şi, în general, cu un curs sănătos”, a spus Nicolae Robu la ieşirea de la urne.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul edil a mai afirmat că este important ca votul să reflecte dorinţa alegătorilor.
”Este foarte important în democraţie ca ceea ce rezultă în urma alegerilor să reflecte cu adevărat punctele de vedere, opţiunile cetăţenilor. Dacă se prezintă foarte puţini, evident că relevanţa segmentului de votanţi pentru fiecare candidat, pentru fiecare partid, este mai mică”, a declarat Nicolae Robu.
Nicolae Robu a fost primar al municipiului Timişoara timp de două mandate, în perioada 2012 - 2020. Acum îşi doreşte un al treilea mandat de edil al Timişoarei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.