Preşedintele Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, care la alegerile locale de duminică candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş din partea Alianţei PSD-PNL, a votat la Timişoara şi a declarat că şi-a exprimat votul pentru oameni care s-au dedicat investiţiilor şi atragerii de fonduri pentru investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alfred Simonis s-a prezentat la urne alături de soţia sa, Elena, şi a stat la coadă pentru a vota.
 
Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
”Am venit însoţit de Elena, soţia mea şi de o parte a echipei pentru a vota. Am votat pentru oameni care au propus proiecte în toată această campanie electorală, nu dezinformări şi minciuni, oameni care s-au dedicat în ultimii ani investiţiilor şi atragerii investiţiilor în Timiş, nu doar în campania electorală, oameni care îşi doresc să se implice în activitatea de îmbunătăţire de atragere a fondurilor şi a implementării proiectelor în judeţul Timiş şi la nivelul municipiului Timişoara, nu doar în campania electorală, aşa cum v-am spus, oameni care ştiu să facă mai mult decât PRşi imagine . Am votat pentru oameni care doresc şi pot să atragă investiţii guvernamentale importante, oameni care  pot constrânge Guvernul, indiferent de culoarea politică a acestuia, să aducă banişi investiţii în judeţul care contribuie cel mai mult la bugetul de stat, după Capitală”, a declarat Alfred Simonis.
 
De asemenea, Simonis a precizat că îşi doreşte ca în urma acestui vot, Timişoara şi judeţul Timiş să revină pe primul loc în ceea ce priveşte investiţiile.
 
”Am votat pentru oameni care îşi doresc ca Timişoara şi Timişul să revină în fruntea clasamentelor acestei ţări, oameni care au demonstrat că au capacitatea să facă asta, oameni care sunt frustraţi  de faptul că oraşe mult mai puţin importante acum 10-15 ani decât Timişoara şi judeţe mai puţin importante decât judeţul Timişau ajuns să ne-o ia în faţă. Ne dorim să revenim acolo unde ne este locul, în fruntea clasamentelorRomâniei, când vorbim de municipiul Timişoara sau de judeţul Timiş”, a declarat Simonis.
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor a stat la coadă pentru  vota şi chiar a apreciat că oamenii au venit în număr mare la vot.
 
”E foarte  important să ieşim la vot, e bine că am stat la coadă, am stat printre oameni, am statde vorbă cu o parte dintre ei, unii se uitau frumos, alţii mai puţin frumos. Aşa e frumoasă democraţia. Am întâlnit probebil şi votanţi de-ai mei şi votanţi de-ai altora, dar e important ca oamenii să meargă la vot, să îşi manifeste încredereaîn unul sau mai mulţi candidaţi. Prezenţa, din ce am înţeles, nu e foarte scăzută, este peste media ultimelor alegeri, ceea ce e foarte bine, mă bucură”, a spus Simonis.
 
În judeţul Timiş, prezenţa la vot la ora 10.00 a fost puţin peste 9 la sută, la alegerile locale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.