Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că sunt semnale că închidem acest an cu 4,6 % creştere economică şi a precizat că în primul trimestru, când a început conflictul din Ucraina, toată lumea ne vedea în recesiune. Ministrul a mai spus că este adevărat că semnalele de încetinire a economiei devin evidente, iar cesta trebuie să reprezinte semnalul pentru modul în care se construieşte bugetul pe anul 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Reamintesc tuturor că la începutul anului era o euforie nu aş putea să spun, că era pe negativ, se bucurau foarte mulţi din această ţară că nu o să avem creşterea economică prognozată, conformă cu programul bugetar. Iată că indiferent cum se schimbă cifrele pe datele PIB, cum ele sunt restructurate sau sunt reanalizate pentru că şi evoluţia economică este în dinamicăm sunt semnale cel puţin prudente ale Comisiei Naţionale de prognoză că închidem acest an cu 4,6. Aduc aminte tuturor că, în primul trimestru, când a început conflictul din Ucraina, toată lumea ne vedea în recesiune”, a spus ministrul de Finanţe. 

El a precizat că, din punctul lui de vedere, ne menţinem pe creştere economică şi în trimestrul 3 şi avem trei trimestre în continuare de creştere economică.

”E adevărat, semnalele de încetinire a economiei devin evidente, tocmai acesta trebuie să reprezinte semnalul pentru modul în care se construieşte bugetul pe anul 2023, să vii şi să intervii cu stimuli economici astfel încât să poţi să reboostezi această creştere economică”, a mai precizat Adrian Câciu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.