Administraţia Naţională a Penitenciarelor a cerut Penitenciarului Rahova, unde este deţinut Liviu Dragnea, documentele în baza cărora a fost aprobată convorbirea online între acesta şi fosta sa consilieră Anca Alexandrescu, concretizată într-un interviu difuzat joi de Realitatea Plus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În continuare, în contextul dezbaterilor publice care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unităţi penitenciare subordonate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat administraţiei locului de deţinere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului. Demersul vizează verificarea aspectelor de legalitate, prin raportare la prevederile actelor normative care reglementează acordarea dreptului la comunicări online”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

După ce a fost difuzat interviul cu Liviu Dragnea, ANP a transmis că, potrivit legii, deţinuţii pot accesacomunicarile online pentur a discuta cu membrii familiei sau cu alte persoane, în baza unei aprobări prealabile, acestea având caracter confidenţial şi fiind supravegheate doar vizual

” În conformitate cu prevederile art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate au posibilitatea de a accesa, în vederea menţinerii unei legături constante cu membrii de familie sau alte persoane,   comuncările online (via Skype), în baza unei programări prealabile.  Conform art. 136 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 şi art. 159 din Ordinul nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comunicările online au caracter confidenţial, asigurându-se supravegherea exclusiv vizual, pe toată perioada acordării dreptului”, a transmis ANP,

Totodată, posibilitatea întreruperii acordării dreptului la comunicare online este prevăzută doar în situaţia constatării unui comportament necorespunzător – care periclitează starea de ordine şi disciplină, de către persoana privată de libertate şi interlocutor/i, ori în situaţia nerespectării identităţii interlocutorilor (verificarea identităţii interlocutorului/interlocutorilor se realizează la momentul efectuării conexiunii, prin validarea datelor menţionate în cererea de acordare a dreptului).

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat, după ce Realitatea Plus a anunţat un interviu din închisoare cu Liviu Dragnea, că din 16 martie, de când a fost instituită starea de urgenţă în contextul pandemiei de COVID-19, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, nici fizic, nici online. Aceasta în condiţiile în care cea care a realizat interviul, fosta consilieră a lui Dragnea, Anca Alexandrescu, afirma că abia joi dimineaţă i s-a aprobat interviul, înregistrat pe Skype.

”Având în vedere vehicularea în spaţiul public a unor informaţii privind intermedierea unor comunicări între reprezentanţi mass-media şi persoane private de libertate, precizăm:  Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi până la momentul prezentei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online).  În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi, implicit, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, se menţine rezoluţia amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacţiunii cu terţi din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic”, a anunţat ANP.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.