Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, luni, la Bucureşti, o întrevedere cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, primul omolog primit la Bucureşti de noul şef al diplomaţiei române. MAE român a dat publicităţii un comunicat în urma discuţiilor, întâlnirea nefiind urmată de declaraţii de presă.
Conform comunicatului, cei doi miniştri au făcut o evaluare a stadiului actual şi perspectivelor relaţiilor bilaterale, reiterând interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a cooperării pe toate planurile, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat că relaţia cu Republica Moldova rămâne o prioritate de importanţă majoră a politicii externe a României şi a confirmat voinţa fermă a Bucureştiului de a sprijini în continuare parcursul european şi procesele de reformă promovate de Chişinău, în conformitate cu Acordul de Asociere şi cu Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, al căror obiectiv este de a răspunde aspiraţiilor de prosperitate şi securitate ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministrul Andrei Galbur a reiterat hotărârea fermă a Guvernului de la Chişinău de a realiza în deplină măsură agenda sa europeană de reforme şi de modernizare a societăţii şi a adresat mulţumiri Guvernului României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în promovarea programelor sale de dezvoltare, inclusiv prin implementarea proiectelor de infrastructură şi de sprijinire a populaţiei, se arată în comunicat.
Cei doi miniştri au convenit asupra reluării şedinţelor Comisiei mixte interguvernamentale România - Republica Moldova pentru integrare europeană, stabilind ca următoarea reuniune să aibă loc la Chişinău, în prima jumătate a anului 2017.
Cei doi demnitari s-au pronunţat, de asemenea, în favoarea organizării, în primăvara acestui an, la Bruxelles, a unei reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), în cadrul căreia să fie efectuată o analiză cuprinzătoare asupra evoluţiei parcursului european al Republicii Moldova.
Potrivit sursei citate, a fost efectuat un schimb de opinii privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Cei doi miniştri au pledat pentru continuarea eforturilor în vederea identificării unei soluţii politice în cadrul negocierilor în formatul „5+2”, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană.
La final, miniştrii Teodor Meleşcanu şi Andrei Galbur au concluzionat că Parteneriatul Strategic bilateral trebuie consolidat pe mai departe.
Preşedintele moldovean Igor Dodon a declarat într-un interviu pentru Russia Today, publicat luni, că părerile electoratului din ţara s-au schimbat în ultima perioadă şi că, dacă în urmă cu şapte ani, 70% dintre moldoveni susţineau ideea integrării europene, acum proporţia acestora este de 35%-40%.
Această tendinţă este provocată, pe de o parte, în urma acuzaţiilor de corupţie care vizează partidele proeuropene, iar pe de alta pentru că, în urma Acordului de Asociere cu UE, Chişinăul a pierdut accesul la piaţa rusă, care absorbea 50% din exporturi.
“Oficialii europeni nu ar fi trebui să ignore ce se întâmplă, urmându-şi numai scopurile lor geopolitice (…). Banii (europeni – n.r.) au fost oferiţi din aceleaşi motive geopolitice”, a subliniat el.
În aceste condiţii, liderul de la Chişinău a anunţat că, în cursul vizitei de la începutul lunii februarie, de la Bruxelles, va discuta posibilitatea unei platforme trilaterale Rusia-UE-Republica Moldova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.