Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, începe luni la Bucureşti şi se desfăşoară timp de două zile, fiind aşteptaţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe. Summitul are ca scop realizarea unor progrese pentru creşterea interconectivităţii în regiune, în trei domenii principale - energie, transporturi şi digital. Preşedintele SUA, Donald Trump, spune, într-un mesaj transmis participanţilor la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Mesajul lui Donald Trump pentru participanţii la Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări": O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor

Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări”, un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti.

În mesajul său, preşedintele Donald Trump afimă că anul trecut a susţinut un discurs la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia, în Polonia, şi a a reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Iniţiativa celor Trei Mări şi ţelul comun de extindere a infrastructurii, creştere a legăturilor de afaceri, consolidare a securităţii energetice şi reducere a barierelor în calea unui comerţ liber, echitabil şi reciproc în Europa Centrală şi de Est.

"Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcţia de infrastructură pentru gazoducte. Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanţă strategică şi prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, ţara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale", spune Donald Trump în mesajul său.

Trump îi mulţumeşte preşedintelui Klaus Iohannis pentru organizarea acestui eveniment şi lui Rick Perry, Secretarul pentru Energie, care conduce delegaţia americană la Bucureşti.

 

"Aştept cu interes să aflu despre progresul nostru comun în noi proiecte de investiţii şi parteneriate de afaceri. Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat şi partener în această Iniţiativă, pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogăţii şi securităţi sporite în secolul al XXI-lea. Vă doresc un forum productiv şi încununat de succes", încheie preşedintele american.

Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări" are loc luni şi marţi la Bucureşti. Vor participa preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale

La acest eveniment vor participa şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Preşedintele Klaus Iohannis va deschide Forumul de Afaceri luni, la ora 16.45, la Romexpo, iar de la ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, urmată de o sesiune plenară la care vor lua parte preşedintele Iohannis, preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, preşedintele Austriei, Alexander van der Bellen, şi comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu. Luni seară, Iohannis va găzdui la Palatul Cotroceni un eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne şi un dineu de gală.

Marţi, la Palatul Cotroceni, de la ora 11.00 va avea loc sesiunea plenară a summitului, care va fi moderată de Klaus Iohannis. Ulterior, preşedintele Iohannis va susţine declaraţii de presă alături de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, summitul de la Bucureşti va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creşterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizează creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european. În al treilea rând, Iniţiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată şi ca parte a parteneriatului transatlantic.

"Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele Klaus Iohannis va contribui, totodată, într-o manieră concretă, la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Iniţiativei în faza rezultatelor tangibile. Astfel, Summitul urmăreşte exprimarea susţinerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor şi digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei reţele a Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă, demararea demersurilor pentru înfiinţarea unui Fond de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei", a transmis Administraţia Prezidenţială. 

În marja Summitului, va avea loc, la Romexpo, sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis, prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administraţia Prezidenţială a României şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. La Forumul de Afaceri vor participa companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic. Obiectivul Forumului este să stimuleze iniţiativele de afaceri şi investiţiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar şi să abordeze factorii potenţiali de creştere şi inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile şi incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicaţiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la Bucureşti va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezenţa anunţată a nouă preşedinţi de stat, a doi preşedinţi de Parlamente naţionale, a unui prim-ministru şi a unui ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Comisia Europeană, prin preşedintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, şi al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum şi instituţiile financiare europene şi internaţionale, prin preşedinţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, şi al Băncii Europene de Investiţii, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.