Statele Unite ale Americii îşi reafirmă sprijinul de neclintit faţă de obiectivele Iniţiativei celor Trei Mări, subliniind disponibilitatea de a colabora îndeaproape cu ţările partenere pentru a avansa această iniţiativă vitală, arată Ambasada SUA la Bucureşti. Reprezentantul Special pe probleme climatice John Kerry va conduce delegaţia americană la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, programat pentru 6-7 septembrie, în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ambasada SUA la Bucureşti, delegaţia americană este formată din John Kerry, Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice, Reta Jo Lewis, preşedinte al Băncii de Export-Import a SUA (EXIM), Geoffrey Pyatt, asistent al secretarului de stat pentru resurse energetice, reprezentanţi ai Departamentului de Comerţ, Departamentului de Energie şi ai Corporaţiei pentru Finanţarea Dezvoltării (Development Finance Corporation).

Reprezentanţii ambasadei arată că Summitul Iniţiativei celor Trei Mări serveşte drept platformă cheie pentru promovarea interconectării regionale, consolidarea securităţii energetice şi promovarea progresului durabil. Participarea robustă a delegaţiei americane subliniază angajamentul de durată al Statelor Unite faţă de eforturile de colaborare care stimulează creşterea şi rezilienţa în întreaga regiune.

Conform sursei citate, pe fondul războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, semnificaţia Iniţiativei celor Trei Mări rezonează mai profund, subliniind importanţa sistemelor energetice sigure, a unei infrastructuri de transport robuste şi a unor reţele de comunicaţii rezistente.

”Iniţiativa celor Trei Mări se aliniază direct cu angajamentul ferm al Statelor Unite de a stimula inovarea, de a cultiva oportunităţi de angajare şi de a alimenta o prosperitate economică susţinută. Pe măsură ce Summitul se desfăşoară, delegaţia SUA rămâne fermă în ceea ce priveşte crearea de soluţii de colaborare care transcend frontierele şi conduc la stabilitatea durabilă. Ne exprimăm aprecierea faţă de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, pentru amabilitatea de a găzdui acest eveniment şi pentru promovarea obiectivelor Iniţiativei celor Trei Mări”, scrie în comunicat.

Statele Unite ar trebui să continue să lucreze în cadrul NATO şi cu aliaţii din NATO pentru a dezvolta o strategie pe termen lung, pentru a spori securitatea, pentru a stabili o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO şi care să consolideze rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune, arată amendamentul referitor la securitatea Mării Negre adoptat, în 28 iulie, în Senatul SUA.

În document se arăta că Statele Unite ar trebui să susţină iniţiativele întreprinse de statele din Europa Centrală şi de Est pentru a promova Fondul Iniţiativei celor Trei Mări care să ducă la consolidarea conectivităţii infrastructurilor de transport, energetice şi digitale în regiunea dintre Marea Adriatică şi Marea Baltică şi Marea Neagră.

Există oportunităţi reciproc avantajoase pentru creşterea investiţiilor şi a expansiunii economice, în special în ceea ce priveşte iniţiativele privind energia, clima şi infrastructura de transport, între Statele Unite, statele de la Marea Neagră şi regiunea mai largă.

Îmbunătăţirea legăturilor economice între Statele Unite, statele de la Marea Neagră şi regiunea mai largă poate duce la un parteneriat strategic consolidat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.