Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, deschide, astăzi, reuniunea Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor, care are loc la Bucureşti, în contextul exercitării Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor (2019-2021).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MAE, reuniunea de lucru a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor are ca obiectiv principal pregătirea Conferinţei ministeriale a Comunităţii Democraţiilor, care va avea loc în perioada 25 - 26 iunie, la Bucureşti, şi va marca aniversarea a 20 de ani de la semnarea Declaraţiei de la Varşovia, documentul fondator al Comunităţii Democraţiilor.

În marja conferinţei, ministrul afacerilor externe va avea o serie de întrevederi bilaterale, printre care cu omologul gambian, Mamadou Tangara, şi cu Secretarul General al Comunităţii Democraţiilor, Thomas Garrett.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

România asigură Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor în perioada septembrie 2019 - septembrie 2021, având ca principale obiective facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, promovarea democraţiei pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea şi dezvoltarea durabilă, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei.

Comunitatea Democraţiilor, înfiinţată în anul 2000, la iniţiativa SUA, prin semnarea de către 106 state a Declaraţiei de la Varşovia, este cea mai amplă platformă de dezbatere şi schimb de experienţă pe tema democraţiei la nivel global. Consiliul Guvernator, care se compune din 31 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunităţii Democraţiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.