Contracandidatul Maiei Sandu pentru preşedinţia Republicii Moldova Akesandr Stoianoglo se prrezintă ca un susţinător al relaţiei cu România, admiţând că aceasta este „cel mai important partener al Republicii Moldova şi din punct de vedere al relaţiilor bilaterale, şi din punct de vedere promovare pentru speranţa noastră pro-europeană”, însă susţine că între cele două ţări nu există, de decenii, „niciun proiect investiţional regional care ar putea apropia Republica Moldova la Uniunea Europeană”. Maia Sandu a catalogat afirmaţia lui Stoianoglo drept „o ofensă adusă la adresa oamenilor din România, la adresa României”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a întrebat, duminică, în dezbaterea electorală la care participă alături de Akesandr Stoianoglo şi în care cei doi îşi pun reciproc întrebări, dacă crede că poate construi  o relaţie cu România, în condiţiile în care discursul său este de natură a-i „speria” pe cetăţenii moldoveni în ceea ce priveşte relaţia cu România.. 
„Dumneavoastră sunteţi cetăţean român, dar sunteţi susţinut de un partid care sperie moldovenii cu România. Cum credeţi dvs. că puteţi să construiţi o relaţie bună cu vecinul nostru cel mai important România?”, l-a întrebat Maia Sandu pe contracandidatul său. 
„Aveţi dreptate că România este cel mai important partener al Republicii Moldova şi din punct de vedere relaţiile bilaterale, şi din punct de vedere promovare pentru speranţa noastră pro-europeană şi vă garantez că relaţiile cu România nu numai va îmbunătăţi, dar va întări în toate domeniile de activitate. Aţi făcut atâtea declaraţi despre relaţiile noastre cu România. Într-adevăr, statul românesc a acordat un sprijin în cele mai complicate situaţii pentru ţara noastră. În acelaşi timp, practic cu România nu am realizat niciun proiect investiţional regional care ar putea apropia Republica Moldova la Uniunea Europeană. Eu deja am adus aşa, un exemplu, că 30 de ani, sau mai mult de 20 de ani, vorbim despre relaţiile bune cu România şi până acum nu am construit un drum direct, un tren de la Chişinău până la Bucureşti. De aceea, haideţi să lăsăm declaraţiile aparte şi trecem la realizări concrete!”, a afirmat candidatul socialist Aleksandr Stoianoglo.
Stoianoglo spune că va fi persoana „care va întri relaţiile şi la nivel bilateral, şi la nivel regional”
Maia Sandu a replicat că este „o ofensă” adusă românilor afirmaţia lui Stoianoglo conform căreia nu există proiecte importante între cele două ţări.
„Eu cred că este o ofensă adusă la adresa oamenilor din România, la adresa României să spuneţi că nu avem proiecte importante. Dumneavoastră nu vreţi să cunoaşteţi despre toate proiectele importante pe care le avem: construcţia de poduri, reparaţia de grădiniţe, finanţarea unor proiecte din programul Satul European, obiective culturale, cumpărare de autobuze şi multe, mute alte lucruri pe care le face România. Nu mai zic deja de ajutorul pe care l-am primit în momentul în care Rusia ne-a şantajat cu livrarea de gaze. Dar aşa, ca între doi români: dumneavoastră chiar credeţi că România o să sprijine omul Moscovei şi o să continue să facă asemenea investiţii, aşa cum a făcut până acum? Eu zic să fiţi sinceri cu cetăţenii şi să nu le spuneţi poveşti cu zmei!”, a  fost replica preşedintei Maia Sandu.
Aleksandr Stoianoglo a făcut o pauză de câteva secunde, după care a adresat, la rândul său, o întrebare candidatei Maia Sandu, fără a răspunde la întrebare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.