Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, crede că problemele ţării sau relaţiile internaţionale nu trebuie introduse în jocul politic ”cu miză mică pentru noi”, referindu-se la scrisoarea trimisă de preşedintele USR, Elena Lasconi, preşedintelui ales al SUA, Donald Trump.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, dacă Elena Lasconi a făcut bine că i-a scris lui Doland Trump.

”Eu, în general, cred că noi – în afară de a da semnale de seriozitate de reprezentare cu demnitate a ţării noastre -  trebuie să ştim ce avem de făcut aici şi cred că e bine să nu introducem în jocul politic cu miză mică pentru noi problemele ţării sau relaţiile internaţionale”, a răspuns Bolojan.

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, i-a scris preşedintelui ales al SUA Donald Trump despre alegerile din România, spunându-i că este un adevărat lider al poporului, exact ca şi ea, că CCR a anulat alegerile, dar că Rusia încă se joacă cu România şi acesta este motivul pentru care nu va abandona această luptă.

Ea a mai spus că nu este ”candidatul lui Soros”, ci ”candidatul tuturor românilor care iubesc libertatea”. În mesajul şi scrisoarea postate pe X, Lasconi i-a etichetat atât pe Donald Trump, cât şi pe miliardarul Elon Musk.

Într-o postare separată, ea i-a etichetat şi pe senatorul republican Marco Rubio, nominalizat pentru postul de secretar de stat şi pe Mike Waltz nomnalizat pentru a fi consilierul lui Trump pe probleme de securitate naţională, cerându-le să citească şi ei scrisoarea, pentru viitorul României şi pentru poporul român.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.