Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale (CIVEX) a Comitetului European al Regiunilor, Patrick Molinoz, a declarat marţi, la Timişoara, că dorinţa sa este ca România şi Bulgaria să intre cât mai repede în Schengen, astfel încât să nu mai fie cetăţeni de două categorii, unii cu mai multe drepturi, alţii cu mai puţine drepturi, relatând că anul trecut, pentru prima oară în 30 de ani, a fost nevoit să stea la coadă la frontiera dintre cele două state. ”Chiar nu e acceptabil” a opinat oficialul european care a punctat că ”în viitor va trebui să construim Uniunea Europeană cu alte sisteme”.
”Am venit cu maşina în România, din Budapesta. Şi a trebuit să trec graniţa. Anul trecut, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, am fost nevoit să stau la coadă la frontieră, la o frontieră fizică, din România în Bulgaria. Chiar nu e acceptabil, aceasta este opinia mea”, a declarat, marţi, la Timişoara, Patrick Molinoz.
Preşedintele Comisiei CIVEX a subliniat că libertatea de mişcare ar trebui să se aplice în mod egal tuturor cetăţenilor din toate ţările membre.
”Cred că probabil în viitor va trebui să construim Uniunea Europeană cu alte sisteme. Dar libertatea de mişcare ar trebui să se aplice în mod egal tuturor cetăţenilor din toate ţările membre. Nu ştim ce va vota fiecare stat în parte, dar dorinţa mea este ca România şi Bulgaria să intre cât mai repede în Schengen, astfel încât să nu mai avem cetăţeni de două categorii, unii cu mai multe drepturi, alţii cu mai puţine drepturi”, a mai spus Patrick Molinoz, preşedintele Comisiei CIVEX.
La Timişoara a avut loc, în ultimele două zile, şedinţa Comisiei pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale (CIVEX) a Comitetului European al Regiunilor. Discuţiile au vizat modul în care oraşele şi regiunile Europei pot contribui la promovarea proiectului european. Una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii este, la această dată, dezinformarea, în contextul războiului din Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.