Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat că ar fi greşit să fie stabilită o dată concretă de aderare a României cu toate frontierele la Spaţiul Schengen, menţionând că va continua colaborarea pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen. ”Ştim cu toţii că există o mare presiune a migraţiei ilegale în Europa. Aşadar, noi avem aici interese comune, am lansat demersuri comune tocmai pentru a întări acest sistem”, a arătat el.
Gerhard Karner a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Viena, de ce mai are nevoie România pentru a intra în Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
“Vreau să vorbesc clar că într-adevăr nu am reproşat nimic în mod direct Bulgariei şi României. Acum un an şi jumătate am spus că un sistem care nu funcţionează nu poate fi extins. De aceea, am luat atunci acea decizie. Bulgaria şi România sunt parteneri foarte importanţi pentru Austria atunci când este şi vorba despre punerea de presiune asupra Comisiei Europene pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen. Demersurile noastre au dat deja roade. Probabil că ştiţi că directorul Frontex a anunţat deja operaţiuni sporite, chiar triplarea ofiţerilor Frontex în aceste ţări. Avem şi confirmarea Comisiei Europene că se vor investi mai multe fonduri în România şi Bulgaria în aceste scopuri şi sunt de părere că acesta este un pas foarte important”, a afirmat ministrul austriac de Interne.
El a anunţat că va continua îmbunătăţirea sistemului Schengen.
“Vom colabora în continuare pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen. Ştim cu toţii că există o mare presiune a migraţiei ilegale în Europa. Aşadar, noi avem aici interese comune, am lansat demersuri comune tocmai pentru a întări acest sistem. În prezent există şi alte ţări, membre ale Spaţiului Schengen, cu controale la frontierele terestre, pentru că noi, miniştrii de Interne, suntem responsabili pentru siguranţa cetăţilor noştri. Există controale în Germania, Franţa şi în Austria. Trebuie să facem tot posibilul pentru a remedia situaţia de securitate din Uniunea Europeană, pentru a garanta în continuare libertate de mişcare cetăţenilor noştri, dar cred că în momentul de faţă ar fi greşit să stabilim o dată concretă în acest sens”, a transmis Gerhard Karner.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.