Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat, după întâlnirea cu omologul din R. Moldova, că cele două ţări vor continua dialogul la nivel politico-militar pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Chişinăului pentru parcursul european al ţării. De asemenea, Tîlvăr a reiterat importanţa unui sprijin cuprinzător din partea Uniunii Europene pentru securitatea, stabilitatea şi rezilienţa Republicii Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 6 noiembrie, o întâlnire în format bilateral cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, în marja Reuniunii ministeriale a Procesului Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfăşurată la Tirana, în Republica Albania. Discuţiile dintre cei doi miniştri au vizat evoluţiile recente privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi parcursul european al Republicii Moldova. Ministrul Tîlvăr a subliniat importanţa sprijinului ferm pentru Republica Moldova în faţa provocărilor de securitate şi a încercărilor de destabilizare, parte a acţiunilor hibride ale Federaţiei Ruse”, anunţă joi Ministerul Apărăriii.

Ministrul Tîlvăr a transmis felicitări pentru realegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte, dând asigurări privind continuarea dialogului la nivel politico-militar pentru sprijinirea parcursului european al ţării.

„Am transmis felicitări partenerilor de la Chişinău pentru realegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi pentru rezultatele referendumului, care demonstrează angajamentul ireversibil faţă de integrarea europeană. Vom continua dialogul la nivel politico-militar pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Chişinăului pentru parcursul european al ţării", a declarat ministrul apărării naţionale.

Angel Tîlvăr a subliniat că Republica Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat în domeniul securităţii şi apărării cu Uniunea Europeană, la 21 mai 2024. Acest parteneriat, alături de iniţiativele bilaterale şi de sprijinul financiar oferit prin Facilitatea Europeană pentru Pace, joacă un rol crucial în modernizarea şi consolidarea forţelor armate ale Republicii Moldova.

Ministrul român a reiterat importanţa unui sprijin cuprinzător din partea Uniunii Europene pentru securitatea, stabilitatea şi rezilienţa Republicii Moldova.

”De asemenea, ministrul Tîlvăr a salutat participarea Republicii Moldova, pentru prima dată ca membru cu drepturi depline, în cadrul Procesului Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Sud-Estul Europei, după aderarea formală de la Ankara, în 2023. Această participare reprezintă un pas important în integrarea ţării în structurile de cooperare regională de securitate”, precizează MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.