Nouă cetăţeni români au fost reţinuţi, opt fiind eliberaţi ulterior, ca urmare a incidentelor izbucnite în 18 iulie, în Leeds, după ce autorităţile britanice au preluat copiii unei familii de români, ca reacţie la faptul că unul dintre ei, în vârstă de 7 luni, a ajuns la spital cu o lovitură la cap. Conform MAE, Consulatul român din Manchester continuă comunicarea cu familia de români vizată de măsurile de preluare a copiilor şi cu reprezentanţii comunităţii şi ai cultelor religioase, precum ăi demersurile pe lângă autorităţile locale britanice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Violenţele din Leeds: Cinci arestări şi un bărbat, Iustin Dobre, acuzat de incendiere şi tulburări violente

”În continuarea informaţiilor referitoare la incidentele produse în Leeds, Regatul Unit, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) misiunea diplomatică şi Consulatul General al României la Manchester au continuat comunicarea cu familia cetăţenilor români, vizată de măsurile de preluare a minorilor şi cu reprezentanţii comunităţii şi ai cultelor religioase, precum şi demersurile pe lângă autorităţile locale britanice. Urmare a demersurilor realizate de către CG Manchester, autorităţile britanice au informat, în cursul zilei de astăzi, 21 iulie 2024, cu privire la reţinerea a nouă cetăţeni români implicaţi în incidentele din seara zilei de 18 iulie 2024. Ulterior, opt dintre aceştia au fost eliberaţi”, anunţă MAE duminică.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

MAE precizează că, la acest moment,  este în desfăşurare o anchetă a autorităţilor locale de poliţie, fiind esenţială clarificarea tuturor aspectelor cu privire la incident.

Consulatul General al României la  Manchester menţine situaţia din Leeds în atenţie prioritară şi este pregătit să continue acordarea asistenţei consulare, conform competenţelor deţinute, cu respectarea legislaţiei britanice în vigoare, subliniază MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 161 236 0478, 0044 161 236 9687, 0044 161 237 1546, 0044 161 237 5513, 0044 161 236 8995, 0044 161 923 4947, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: 0044 (0) 75 35 604 342.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.