Liderul UDMR, Kelemen Hunor, anunţă că sâmbătă i-a fost refuzat accesul în Ucraina, fără nicio explicaţie clară şi că l-a informat ministrul român de Externe despre această situaţie, urmând să solicite explicaţii Ambasadei Ucrainei la Bucureşti. Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, precizează că preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 3 noiembrie 2017 şi că de atunci acesta a mai încercat să intre în Ucraina folosind paşaportul ungar şi a fost refuzat. Kelemen l-a contrazis pe ambasador. Ungaria consideră inacceptabilă aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriul Ucrainei a preşedintelui UDMR, motiv pentru care ambasadorul Ucrainei la Budapesta este convocat luni la Ministerul ungar de Externe, a informat Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit MTI.
„În această dimineaţă m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. La 2.15 a sunat deşteptătorul, iar la ora trei eram deja în maşină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noştri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. Am vrut să transmit personal urările mele de bine şi, desigur, aş fi vorbit despre drumul comun pe care comunităţile naţionale maghiare din Bazinul Carpatic l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste şi aş fi vorbit şi despre provocările cu care ne confruntăm. Aş fi făcut toate acestea dacă autorităţile ucrainene mi-ar fi permis să intru în ţară după o oră de aşteptare şi verificare la frontieră”, scrie Kelemen Hunor pe pagina sa de Facebook.
Liderul UDMR precizează că accesul i-a fost refuzat fără nicio explicaţie clară.
„Mi-au comunicat doar, pur şi simplu, că nu pot intra în ţară. În aceste condiţii pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor şi simpatizanţilor acesteia şi, în acelaşi timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR. Bineînţeles, am informat ministrul român de externe despre incident şi mă voi adresa luni Ambasadei Ucrainei la Bucureşti şi voi cere o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi”, subliniază Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.