Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Tallinn, că NATO este cea mai puternică alianţă militară care a existat vreodată, însă asta nu înseamnă că aliaţii pot lăsa garda jos. „Trebuie să fim mai puternici, mai rezilienţi, mai rapizi, mai bine pregătiţi şi trebuie să avem grijă ca NATO să rămână, împreună cu Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană, acolo unde este vârful de tehnologie. Trebuie să fim garanţii unei dezvoltări economice, democratice, tehnologice, care este extrem de performantă, dar şi deschisă pentru toţi cetăţenii noştri. În acest sens, este evident că trebuie să lucrăm la un nou concept strategic”, a adăugat şeful statului.
„Daţi-mi voie să încep cu ce am spus luni, după Summitul NATO, atunci am spus-o la sfârşitul intervenţiei mele. Prin deciziile luate la Summitul NATO din 14 iunie, România şi românii sunt mai bine protejaţi, securitatea României este mai bine garantată. Pentru statele noastre, pentru naţiunile noastre amândouă, relaţia transatlantică puternică este vitală. Relaţia transatlantică nu este o relaţie de tip diplomatic doar, sau economic doar, relaţia transatlantică este chiar baza democraţiilor noastre, care se bazează pe valori. Şi aş menţiona, în acest context, ceva ce a spus preşedintele Biden în cadrul alocuţiunii pe care a ţinut-o la NATO: din păcate, în ziua de astăzi, în lume sunt mai puţine democraţii şi mai multe autocraţii. Este îngrijorător şi este sarcina noastră, este obiectivul nostru, să păstrăm abordarea noastră democratică. Asta înseamnă să fim puternici”, a declarat preşedintele Iohannis, întrebat care sunt poziţiile Estoniei şi României cu privire la viitorul NATO.
Acesta a mai spus că fără un nou concept modern al NATO, alianţa nu poate performa aşa cum ne dorim cu toţii, iar Summitul recent de la Bruxelles a demonstrat că şefii de state sunt uniţi şi solidari.
„NATO este cea mai puternică alianţă militară din câte au existat pe pământ, dar acest lucru nu ne permite să lăsăm garda jos. Trebuie să fim mai puternici, mai rezilienţi, mai rapizi, mai bine pregătiţi şi trebuie să avem grijă ca NATO să rămână, împreună cu Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană, acolo unde este vârful de tehnologie. Trebuie să fim garanţii unei dezvoltări economice, democratice, tehnologice, care este extrem de performantă, dar şi deschisă pentru toţi cetăţenii noştri. În acest sens, este evident că trebuie să lucrăm la un nou concept strategic. Cel vechi datează din 2010, de atunci lumea s-a schimbat şi trebuie să schimbăm, să adaptăm şi noi conceptul nostru strategic. Permanenta adaptare la o lume în rapidă schimbare este vitală. Fără asta nu vom putea performa aşa cum ne dorim cu toţii. Faptul că acest Summit a avut loc şi a demonstrat că suntem uniţi, că suntem solidari, este probabil vestea cea mai bună pe care au putut să o primească naţiunile noastre şi de aceea am spus: în această conjunctură, România, dar şi Estonia şi toţi aliaţii sunt mai bine poziţionaţi şi mai bine protejaţi”, a conchis şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri şi joi, o vizită de lucru în Estonia. Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...