Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a declarat joi, cu ocazia Zilei Independenţei, Statele Unite sunt dedicate să susţină relansarea economică a României şi să consolideze securitatea economică a României, ”Vă cer tuturor să credeţi în voi înşivă şi într-o Românie mai bună”, a afirmat diplomatul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 ”Preşedintele Trump şi cu mine vă mulţumim că sunteţi alături de noi în această seară, la cea de-a 244-a aniversare a Independenţei Statelor Unite ale Americii. Pe 4 iulie 1776, al Doilea Congres Continental a aprobat Declaraţia de Independenţă, un document de o mare importanţă morală, care a schimbat cursul istoriei. În calitate de lider democratic al lumii, ne cerem nouă şi celorlalţi să respectăm aceleaşi principii şi valori care ne-au întemeiat Naţiunea. Aceste cuvinte din Declaraţia de Independenţă ne-au ghidat ţara şi au oferit speranţă pentru milioane de persoane din întreaga lume:  Noi considerăm aceste adevăruri evidente, şi anume că toţi oamenii sunt creaţi egali, că sunt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.”  Părinţii noştri fondatori au avut curajul de a acţiona punându-şi vieţile în mare pericol pentru a promova cauza libertăţii.  ”, a declarat ambasadorul SUA.
Preşedintele Trump a spus că trebuie să spunem ce gândim, dar întotdeauna să urmărim solidaritatea. Atunci când SUA este unită este de neoprit, a afirmat Zuckerman.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Familia mea a suferit din cauza comunismului, însă datorită femeilor şi bărbaţilor curajoşi care şi-au dat viaţa acum 30 de ani, m-am întors într-o Românie prosperă şi liberă”, a amintit diplomatul american”, a adăugat el.
El a subliniat că  luna trecută cele două state au sărbătorit 140 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.
” Împărtăşim o viziune comună de unitate transatlantică. Avem un Parteneriat Strategic dedicat securităţii, democraţiei şi prosperităţii economice comune. Astăzi, relaţia noastră este mai puternică decât oricând. Statele Unite îşi păstrează angajamentul faţă de îmbunătăţirea statului de drept în România, de asigurarea suveranităţii şi securităţii României şi de crearea de oportunităţi pentru ca toţi românii să prospere. Acesta este momentul potrivit ca românii care au emigrat să revină acasă şi să construiască un viitor mai bun pentru toţi, a subliniat Adrian Zuckerman.
Diplomatul a precizat că Statele Unite vor folosi toate pârghiile pentru a susţine statul de drept, combaterea corupţiei şi a traficului de persoane.

”Suntem dedicaţi susţinerii redresării economice a României şi asigurării securităţii sale economice. Ne-am unit forţele pentru a combate corupţia şi a duce la bun sfârşit eforturile începute de patrioţii români care au răsturnat comunismul în urmă cu 30 de ani. Statele Unite se angajează să folosească toate resursele proprii de aplicare a legii pentru a sprijini statul de drept şi a pune capăt flagelului corupţiei şi traficului de persoane”, a afirmat Zuckerman.

 
””Trebuie, de asemenea, să rămânem vigilenţi când adversarii noştri încearcă să profite de situaţia actuală pentru a ne submina libertăţile, în timp ce maschează propriul comportament nociv şi malign. Eforturile de a denatura pieţele libere, societăţile democratice şi de a comercializa tehnologie care nu este demnă de încredere nu trebuie tolerate. Influenţa malignă menită să destabilizeze România şi să o împiedice să îşi atingă adevăratul potenţial economic trebuie respinsă”, a adăugat el.
 
 
”În 1981, preşedintele Ronald Reagan ne-a reamintit că putem avea succes în momente dificile dacă perseverăm şi avem  „dorinţa de a crede în noi înşine şi de a crede în capacitatea noastră de a face fapte măreţe.”  Mesajul său este astăzi mai adevărat decât oricând. Cred în măreţia Statelor Unite.  Cred în măreţia României. Cred în măreţia democraţiei. Cred că un viitor mai bun este posibil. Iar pentru a-l îndeplini, vă cer dumneavoastră, tuturor celor care mă ascultaţi în această seară, să fiţi curajoşi; să protejaţi libertatea şi democraţia; să vă asiguraţi că flacăra libertăţii arde în România şi peste tot în lume şi vă cer să credeţi în dumneavoastră şi într-o Românie mai bună. Vă cer tuturor să faceţi fapte măreţe! , a conchis Zuckerman.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.