Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit, duminică seară, tuturor celor care au paticipat la alegerile parlamentare anticipate şi a vorbit despre unele nstituţii ale statului care ”sunt departe de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor”, fiind ”întoarse cu cheia politică”. ”Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate”, a transmis preşedintele.
”Dragi cetăţeni,
Vă mulţumesc celor care aţi mers astăzi la vot şi aţi pus umărul la întărirea democraţiei în Moldova. Democraţia noastră este încă tânără, cu multe probleme, dar exemplul celor care, în ţară sau în diasporă, au trecut peste toate obstacolele pentru a merge la vot este un motiv de a avea încredere că vom reuşi să construim o ţară liberă şi un stat care se îngrijeşte de cetăţenii săi”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Maia Sandu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta a vorbit şi despre unele instituţii ale statului care nu corespund cerinţelor cetăţenilor.
”La aceste alegeri s-a confirmat încă o dată că unele instituţii ale statului sunt departe de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Unele instituţii care s-au ocupat de organizarea alegerilor sunt întoarse cu cheia politică, ignoră legile şi pun în pericol organizarea unor alegeri libere şi corecte. Dacă vrem să devenim o democraţie puternică, astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete. Avem nevoie de instituţii puternice, care să respecte şi să asigure alegerea liberă a oamenilor (…) Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. Oamenii trebuie să simtă cât mai curând beneficiile unui Parlament curat şi ale unei guvernări care chiar se preocupă de problemele populaţiei”, a mai afirmat preşedintele.
Potrivit lui Sandu ”energia de astăzi de la vot trebuie folosită pentru a schimba Moldova şi pentru a o transforma într-o ţară din care nu doar că nu se mai pleacă, dar în care se şi revine”.
”Ca preşedinte, vreau să lucrez alături de un guvern integru şi competent pentru a uni societatea şi a pune interesul cetăţenilor în centrul eforturilor de guvernare. Pentru că merită!
După ce se vor număra voturile şi se vor valida alegerile, vom putea discuta despre paşii constituţionali pentru formarea Guvernului. Felicitări, Moldova”, a închiat Maia Sandu.
Partidul fondat de ea a câştigat alegerile parlamentare, potrivit datelor preliminare transmise de Comisia Electorală Centrală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.