Investitorii interesaţi să dezvolte afaceri pe litoralul Mării Negre, cea mai importantă zonă turistică din România, au acum posibilitatea de a achiziţiona hoteluri de 2, 3 şi 4* în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Activele sunt scoase la vânzare de THR Marea Neagră, companie în care Transilvania Investments deţine pachetul majoritar de acţiuni, fiind parte din strategia de repoziţionare a portofoliului pe care fondul îl deţine în sectorul ospitalităţii. Vânzarea celor 6 hoteluri va avea loc prin licitaţii programate începând cu data de 25 ianuarie, caietele de sarcini fiind deja disponibile la sediul THR Marea Neagră, cu detalii pe https://thrmareaneagra.ro/licitatii

Cu peste 200 de camere şi un centru wellness foarte apreciat de turişti, Complexul Bran-Brad-Bega din Eforie Nord este cel mai important activ din lista propusă investitorilor. Unitatea este cotată la 4*, iar amplasarea pe plajă şi facilităţile suplimentare (piscină exterioară, bar, etc) permit dezvoltarea unor concepte de tip all inclusive din ce în ce mai solicitate de turiştii români. Tot în Eforie Nord, sunt scoase la vânzare şi hotelurile de 2* Jupiter şi Venus şi hotelul Diana de 3*. Pentru zona Eforie Sud, hotelurile Capitol şi Măgura oferă o capacitate totală de peste 300 de camere într-o staţiune tradiţional dedicată turismului de familie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Alte active scoase la vânzare includ complexul de tratament Băcile Reci din Eforie Sud şi un restaurant cu capacitate de aproape 700 de locuri în Saturn. Caietele de sarcini se pot achiziţiona de la sediul societăţii THR Marea Neagră din str. Lavrion nr. 29, Mangalia sau în format electronic.

Programul complet al licitaţiilor pentru vânzarea hotelurilor din Eforie Sud şi Eforie Nord:

25 ianuarie a.c.

Complex hotelier Venus din Eforie Nord   – ora 10.00

Hotel Jupiter din Eforie Nord   – ora 14.00

26 ianuarie a.c.

Complex hotelier Capitol  din Eforie Sud ora 10.00

Complex hotelier Magura din Eforie Sud ora 12.00

Complex hotelier Brad-Bran-Bega din Eforie Nord ora 14.00   

27 ianuarie a.c.

Bai Reci namol din Eforie Sud ora 10.00

30 ianuarie a.c.

Complex hotelier Diana din Eforie Nord   – ora 10.00

Grup Gospodaresc Eforie si Ateliere din Eforie Nord   – ora 12.00

Grup Gospodaresc Jupiter din Jupiter – ora 14.00

31 ianuarie a.c.

Restaurant Pelican din Saturn ora 10.00

Teren liber in suprafata de 21.366 mp din Saturn – ora 12.00

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.